ALERTĂ! Copiii încep să utilizeze reţelele sociale de la vârste tot mai fragede

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui sondaj paneuropean realizat pentru Comisia Europeană, în UE, 77% dintre copii cu vârste între 13 şi 16 ani şi 38% dintre cei cu vârste între 9 şi 12 ani au un profil pe un site de socializare în reţea.

Un sfert dintre copiii care utilizează acest tip de site-uri, cum sunt Facebook, Hyves, Tuenti, Nasza-Klasa SchuelerVZ, Hi5, Iwiw sau Myvip, afirmă însă că profilul lor este „public”, ceea ce înseamnă că poate fi văzut de oricine, iar mulţi dintre ei îşi afişează adresa şi/sau numărul de telefon.

Cifrele evidenţiază importanţa viitoarei revizuiri de către Comisia Europeană a implementării acordului privind "Principiile pentru reţele de socializare mai sigure aplicabile în UE". Prin acest acord, intermediat de Comisie în 2009 (IP/09/232), principalele societăţi care administrează reţelele de socializare au convenit să implementeze măsuri de garantare a siguranţei online a utilizatorilor minori. Siguranţa online a copiilor reprezintă o componentă importantă a Agendei Digitale pentru Europa (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 şi MEMO/10/200).

Copii sunt utilizatori activi ai site-urilor de socializare în reţea

Potrivit sondajului publicat de reţeaua EUKidsOnline, la care au participat 25.000 de tineri din 25 de ţări europene, 38% dintre copii cu vârste între 9 şi 12 ani afirmă că au un profil pe site-uri de socializare în reţea, ponderea cea mai mare fiind înregistrată în Olanda (70%), iar cea mai scăzută în Franţa (25%). Reţelele de socializare sunt şi mai populare în rândul adolescenţilor cu vârste între 13 şi 16 ani, 77% dintre aceştia declarând că au deja un profil.

Dintre copii cu vârste între 9 şi 12 ani, 15% afirmă că au peste 100 de contacte în lista de prieteni, ponderea cea mai mare fiind înregistrată în Ungaria (47%). Ponderea adolescenţilor cu vârste între 13 şi 16 ani care au peste 100 de contacte în listă este mai ridicată în Belgia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Suedia şi Marea Britanie decât în alte ţări.



Profilul multor copii este public, putând fi accesat de oricine


Un sfert dintre copiii activi pe site-urile de socializare în reţea afirmă că profilul lor este accesibil publicului. O cincime dintre copiii ale căror profiluri sunt publice spun că şi-au afişat acolo adresa şi/sau numărul de telefon. În 15 ţări din 25, tendinţa de a avea profiluri publice este mai mare la copiii de 9-12 ani decât la cei de 13-16 ani.

Numai 56% dintre copiii de 11-12 ani afirmă că ştiu cum să modifice setările de confidenţialitate ale profilului lor din reţeaua de socializare. Adolescenţii au deprinderi mai bune în acest sens, 78% dintre cei cu vârste între 15 şi 16 ani declarând că ştiu cum să îşi modifice setările de confidenţialitate.

Ce face Comisia Europeană?

Comisia monitorizează implementarea «Principiilor pentru reţele de socializare mai sigure aplicabile în UE», acordul de autoreglementare semnat de societăţile care administrează reţele de socializare, care se angajează să implementeze, în cadrul serviciilor pe care le prestează, o serie de măsuri pentru garantarea siguranţei minorilor.

Comisia va publica în curând prima parte a rezultatelor obţinute în urma evaluării implementării acordului privind «Principiile pentru reţele de socializare mai sigure aplicabile în UE» de către următorii semnatari: Arto, Bebo, Facebook, Giovani, Hyves, IRC Galleria, MySpace, Nasza-Klasa, Netlog, One.lt, Rate, SchuelerVZ, Tuenti şi Zap (a se vedea IP/09/232, IP/10/144).

Pagini Utile

- Programul pentru un internet mai sigur:
http://ec.europa.eu/information_society/activities/sip/index_en.htm
- Sfaturi concrete pentru părinţi despre modul în care să garanteze siguranţa online a copiilor lor:
http://ec.europa.eu/information_society/activities/sip/projects/centres/practices/index_en.htm
- Pagina de internet a Agendei Digitale:
http://ec.europa.eu/information_society/digital-agenda/index_en.htm
- Pagina de internet a comisarului Neelie Kroes:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/kroes/
- Urmăriţi activitatea comisarului Neelie Kroes pe Twitter:
http://twitter.com/neeliekroeseu

Buletin informativ remis de Centrul Europe Direct Târgovişte

image

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite