Alcoolemie uriaşă descoperită la un şofer de 38 de ani, prins de poliţiştii din Găeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politie etilotest

Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Găeşti au tras pe dreapta un şofer care le-a înroşit aaratul etilotest. Şoferul în vârstă de 38 de ani conducea fără nici cea mai mică remuşcare deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

„În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

De asemenea, un alt bărbat de 31 de ani, a fost surprins de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat în circulaţie.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite