60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma

În urmă cu şaizeci de ani, la Roma, au fost puse bazele Europei pe care o cunoaştem astăzi, inaugurându-se astfel cea mai lungă perioadă de pace din istoria scrisă a acestui continent.

Tratatele de la Roma prevedeau o piaţă comună, în care oamenii, bunurile, serviciile şi capitalul pot circula liber, creând totodată condiţiile necesare pentru prosperitatea şi stabilitatea cetăţenilor europeni.

Cu prilejul acestei aniversări, Europa se uită în urmă cu mândrie şi cu speranţă către viitor. Timp de 60 de ani, am construit o Uniune care promovează cooperarea paşnică, respectarea demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei, egalităţii, precum şi solidaritatea între naţiunile şi popoarele europene. Acum, suntem noi cei care putem construi un viitor comun mai bun pentru Europa.

Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (EEC) şi a fost semnat de Franţa, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg la 25 martie 1957. Iniţial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunităţii Economice Europene. Totuşi, Tratatul de la Maastricht l-a amendat eliminând, printre alte lucruri, cuvântul "Economic" atât din numele comunităţii cât şi al tratatului. Din acest motiv tratatul este denumit de cele mai multe ori Tratat de instituire a Comunităţii Europene sau Tratatul CE.

În aceaşi zi a mai fost semnat un tratat care instituia Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, Euratom) : cele două tratate, împreună cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, care a expirat în 2002, au devenit Tratatele de la Roma. Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Roma, în urmă cu 60 de ani

Tratatul iniţial a fost modificat de către toate tratatele ulterioare; Tratatul de la Nisa a încercat să consolideze toate tratatele într-un singur document, dar Tratatul CE a rămas o secţiune de sine stătătoare în cadrul acestuia.

Deşi intrarea în vigoare în 1993 a Tratatului de instituire a Uniunii Europene a fost un nou pas in direcţia integrării europene, luarea majorităţii deciziilor în cadrul Uniunii se face încă după baza legală a Tratatului CE, care rămâne principală sursă a legislaţiei comunitare.

Tratatul a fost semnat de către următorii:

Paul-Henri Spaak şi J. Ch. Snoy et d'Oppuers din partea Belgiei.

Konrad Adenauer şi Walter Hallstein din partea Germaniei.

Christian Pineau şi Maurice Faure din partea Franţei.

Antonio Segni şi Gaetano Martino din partea Italiei.

Joseph Bech şi Lambert Schaus din partea Luxemburgului.

Joseph Luns şi J. Linthorst Homan din partea Olandei.

La Messina, în 1955, miniştrii de externe au convenit asupra concentrării atenţiei spre integrarea economică şi conştientizarea faptului că scăderea tarifelor vamale între cei 6 le va stimula relaţiile comerciale şi dezvoltarea economică.

Obiectivul Tratatului de la Roma era integrarea economiei comune, crearea unei pieţe comune, instituirea celor "4 libertăţi", excluderea oricărei discriminări naţionale. Pentru a funcţiona însă, avea nevoie de un fundament juridic, erau necesare armonizări legislative, astfel, rolul Curţii Europene de Justiţie se arăta extrem de important.

Implicaţii teoretice ale acestui tratat: odată cu piaţa comună se naşte societatea civilă europeană. Statul nu mai este subiectul suveran pe propriul teritoriu întrucât piaţa comună trebuie să funcţioneze pe dimensiunea supranaţională, doar aşa poate fi eficientă. Astfel iese în evidenţă primatul dreptului comunitar asupra dreptului naţional. Totodată spectrul CEE este mai larg decât CECO, care avea în centru ideea de pace între Franţa şi Germania. În acelaşi timp, Marea Britanie refuza intrarea în CEE, avea mereu ideea de putere maritimă, nevrând să cedeze porţiuni de putere în mod gradual instituţiilor comunitare. A vrut să-şi creeze propria piaţă comună şi astfel a luat fiinţă EFTA în 1959, concepută drept rivală pentru CEE.