VIDEO Superb exemplar de urs filmat într-o pădure din Suceava. Animalul a mâncat în tihnă hrana lăsată de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: captură video
FOTO: captură video

Ursul a fost filmat într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Broşteni, din cadrul Direcţiei Silvice Suceava. Superbul exemplar a fost surprins la un punct de hrănire. În România există una dintre cele mai dezvoltate populaţii de urs din Europa. Animalele sunt protejate de lege.

Un exemplar impresionant de urs a fost filmat la un punct de hrănire amplasat de specialiştii Romsilva într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Broşteni din cadrul Direcţiei Silvice Suceava. Imaginile suprinse de inginerul silvic George Celsie au fost publicate pe pagina oficială de Facebook a Regiei Naţionale a Pădurilor.

“Romsilva gestionează peste 250 de fonduri cinegetice şi anual asigură faunei, în total, peste 2.600 de tone de porumb, 1.450 de tone de fân, peste 290 de tone de cereale, 270 de tone plante furajere, peste 190 de tone rădăcinoase şi suculente, aproape 170 de tone de fructe, aproape 40 de tone de hrană granulată şi peste 300 de tone de sare. În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populaţii de urs din Europa, urşii trăiesc în pădurile din zona montană a lanţului carpatic”, au arătat specialiştii de la Romsilva în postarea de pe Facebook.

Romsilva informează că urşii au habitatul în pădurile întinse şi liniştite de munte şi cele dese din zonele deluroase, având un teritoriu larg care include zone dense, unde îşi amenajează vizuina sau culcuşul de iernat. În căutarea hranei, urşii fac deplasări lungi, folosindu-şi toate simţurile dezvoltate, în special cel oflactiv. Sunt animale omnivore, hrana lor fiind vegetală, dar şi de origine animală, de la peşti, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări şi insecte.

Direcţia Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat, din care 21.000 de hectare prin intermediul Ocolului Silvic Broşteni.


 

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite