Suceava: Georgafia, cea mai iubită probă la alegere
0Elevii suceveni au optat în număr de 758 de înscrişi la această probă, însă s-au prezentat doar 641.
Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat a fost mult mai norocoasă pentru mulţi elevi ai şcolilor sucevene, deoarece sunt puţini cei care au fost prinşi copiind ori au fost daţi afară din sală, media este de un absolvent la fiecare disciplină.
Cei mai mulţi însă au optat pentru proba la alegere geografia, apoi biologia şi fizica.
758 de înscrişi, din care s-au prezentat doar 641 la proba preferată. Din cauza faptului că au fost prea mulţi candidaţi la geografie, s-a organizat un centru de examinare special pentru această disciplină la Colegiul Tehnic "Petru Muşat".
Următoarea disciplină la alefere preferată de elevi este biologia, unde s-au înscris 142 şi s-au prezentat în săli 134, apoi fizica unde au fost pe liste 99 de candidaţi, din care s-au prezentat doar 86.
Cele mai puţine discipline alese sunt economia, informatica şi psihologia, unde s-au înscris şi prezentat câte un singur elev.
Rezultatele se vor afişa duminică, 5 septembrie şi tot atunci elevii nemulţumiţi pot depune contestaţii.