„Ploaie” de PET-uri şi gunoaie după sucevenii ieşiţi la grătar
0Încălzirea vremii a coincis şi cu ieşirea sucevenilor la grătar. Din păcate, ceea ce au lăsat cei care au ţinut să-şi petreacă timpul în aer liber lângă grătar este o adevărată ruşine.
Locul special amenajat de Primăria Suceava s-a transformat în numai o săptămână într-un adevărat buncăr de gunoi. PET-uri, pungi de plastic, sticle şi doze de bere, resturi menajere aruncate peste tot, reprezintă peisajul dezolant pe care „iubitorii" de natură l-au zugrăvit la marginea municipiului Suceava.
Gunoaiele au fost aruncate peste tot, inclusiv lângă grătarul instalat de angajaţii Primăriei, astfel încât alţi oameni care ar fi dorit să-l folosească trebuiau mai întâi să treacă la curăţenie.
În urmă cu aproximativ 10 zile, Lucian Harşovschi, unul dintre viceprimarii municipiului Suceava, făcuse un apel către oamenii care ies la grătar să dea dovadă de respect faţă de mediul înconjurător. „Toate deşeurile provenite în urma grătarelor trebuie aruncate acolo unde trebuie, nu abandonate în aer liber", spunea Lucian Harşovschi.
Intră pe suceava.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ.