Ministrul Sănătăţii, despre maternitatea „alimentată“ cu incubatoare cu tractorul pentru gunoi: „Presa are nevoie de ştiri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incubatoarele Maternităţii Fălticeni au fost aduse cu tractorul de la Salubritate. FOTO Dănuţ Zuzeac
Incubatoarele Maternităţii Fălticeni au fost aduse cu tractorul de la Salubritate. FOTO Dănuţ Zuzeac

Maternitatea din Fălticeni, secţia la care incubatoarele au fost aduse cu tractorul de la Salubritate, a fost inaugurată vineri, 19 mai, dar reprezentanţii DSP nu şi-au dat acceptul să devină funcţională. Aceştia au recoltat probe din interiorul secţiei şi spun că, până când nu vor primi rezultatele analizelor de laborator, nu vor putea să ofere autorizaţia de funcţionare.

Noua Maternitate din Fălticeni a fost inaugurată în această dimineaţă, la eveniment luând parte şi Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

La ceremonie au mai participat primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, managerul Spitalului din Fălticeni, Vlad Morariu, mai mulţi politicieni locali, precum şi cei 80 de angajaţi ai secţiei. Florian Bodog a vorbit şi despre faptul că incubatoarele de la Maternitatea din Fălticeni au fost mutate cu tractorul de la Salubritate, încercând să sugereze că presa a exagerat şi că nimic n-a fost făcut greşit.

„DSP se va asigura că toate condiţiile sunt asigurate încât mamele, copiii şi personalul medical vor fi în siguranţă. Nu e prima dată când în jurul unei instituţii medicale se naşte un scandal, pentru că, mă rog, presa are nevoie de ştiri”, a declarat Florian Bodog.

image

              Ministrul Florian Bodog şi primarul Cătălin Coman. FOTO www.cronicadefalticeni.ro

Maternitatea Spitalului Municipal Fălticeni, deşi a fost inaugurată, nu este funcţională, deoarece nu are autorizaţia de funcţionare care ar trebui eliberată la Direcţia de Sănătate Publică Suceava. Maternitatea este în prezent subiectul unei anchete desfăşurate de DSP.

Conducerea Spitalului Municipal Fălticeni şi-a dorit atât de mult ca totul să fie gata pentru vizita ministrului Sănătăţii, programată pentru dimineaţa zilei de astăzi, încât nu a mai ţinut seama de reguli şi protocoale. Astfel, în cursul după-amiezei de marţi, 16 mai, incubatoarele pentru nou-născuţi prematur au fost transportate de la vechea maternitate la cea nouă cu o maşină de la Serviciul de Salubritate din cadrul Primăriei Fălticeni.

Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman, a explicat că i s-a solicitat din partea conducerii spitalului un mijloc de transport pentru mutarea mobilierului, iar tractorul respectiv, cu care angajaţii de la Salubritate cară mobilierul stradal şi echipamentele necesare la curăţenia oraşului, a fost mijlocul de transport perfect pentru a muta incubatoarele pentru nou-născuţi.

Mai trebuie menţionat că personalul medical nu s-a obosit nici măcar să ambaleze corespunzător aparatura medicală pentru a scădea astfel riscul de contaminare şi nici nu a considerat necesar să supravegheze transportul.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică s-a autosesizat încă de marţi în legătură cu această situaţie şi a deschis o anchetă. În cursul zilei de ieri au fost recoltate mai multe probe, aşteptându-se rezultatele analizelor de laborator. În cazul în care rezultatele acestor teste vor fi neconforme, Maternitatea Fălticeni nu va primi undă verde pentru a-şi începe activitatea în casă nouă.

image

      Clădirea în care funcţionează noua Maternitate din Fălticeni. FOTO www.cronicadefalticeni.ro

Cert este că în cursul zilei de astăzi a avut loc inaugurarea Maternităţii, nu şi deschiderea ei oficială, în prezent cazurile medicale fiind direcţionate către Maternitatea Spitalului Judeţean, chiar dacă vechea Maternitate Fălticeni nu este încă oficial închisă.

„Reprezentanţi ai DSP au fost astăzi (n.r. ieri) şi vor merge şi mâine (n.r. astăzi) la Maternitatea Fălticeni pentru a recolta probe de aeromicrofloră, tegumente şi suprafeţe, iar rezultatele le vom avea în următoarele şapte zile. Vreau să subliniez că Direcţia de Sănătate Publică va elibera autorizaţie de funcţionare doar în momentul în care toate testele de sanitaţie vor fi corespunzătoare”, a declarat Andrei Ianovici, director general în cadrul DSP Suceava.

Alte ştiri pe această temă: 

Incubatoare pentru bebeluşi mutate cu tractorul de la Salubritate. Directorul spitalului: „Remorca a fost dezinfectată“

Noi dotări pentru Maternitatea Bucur din Capitală: o masă radiantă cu modul de resuscitare pentru nou-născuţi

Maternitatea „Buna Vestire” a fost cumpărată de Primăria Galaţi. Preţul tranzacţiei depăşeşte 5 milioane de lei

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite