Luhan: "Comisia Europeană chiar vrea să ne dea fonduri, dar trebuie să-i respectăm întocmai criteriile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul Petru Luhan a apreciat că disputele politicianiste prin care se indică responsabilii pentru greşelile care au adus unele programe operaţionale sectoriale până în faza în care sunt foarte aproape de pre-suspendare nu ajută nici guvernul, nici populaţia şi nici Comisia Europeană.

"Prima şi cea mai importantă prioritate pentru autorităţile române în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene este să angajeze forţă de muncă suficientă, fie pentru partea de elaborare şi evaluare, fie pentru cea de implementare", a declarat eurodeputatul Petru Luhan. "Mai degrabă recomand formarea unui comitet de specialişti care să rezolve problema în direcţia îndeplinirii criteriilor stabilite de UE şi să aducă cât mai multe facturi la Bruxelles, pentru că CE chiar vrea să ne dea banii", a spus Petru Luhan.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite