Centrul Economic Bucovina, o investiţie de cinci milioane, va fi transformat în terminal pentru un aeroport fără pasageri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Suceava a investit 5 milioane de euro în Centrul Economic Bucovina (CEB) situat lângă aeroport. În cei 10 ani de la inaugurarea, uriaşul complex ce trebuia să atragă tot felul de agenţi economici şi-a demonstrat inutilitatea. Astfel, conducerea CJ Suceava, împreună cu cea a aeroportului au luat decizia transformării CEB în terminal pentru aeroportul ce deocamdată nu are însă pasageri nici cât pentru cel deja existent.

În acest an se  împlinesc exact  zece ani de la inaugurarea Centrului Economic Bucovina, de lângă Aeroportul „Ştefan cel Mare” de la Suceava. Evenimentul din 2006, când în prezenţa unui număr impresionant de invitaţi – oameni politici, oameni de afaceri, oficialităţi centrale şi locale, reprezentanţi ai administraţiilor regionale din Ucraina şi Republica Moldova a fost tăiată panglica investiţiei trebuia să fie un punct de referinţă în dezvoltarea economică ulterioară a judeţului.

Cel puţin aşa garantau cei care au iniţiat şi pus în practică investiţia, în frunte cu conducerea de la acea vreme a Consiliului Judeţean Suceava, beneficiarul lucrării. Anii au trecut însă unul după celălalt, iar în momentul de faţă, investiţia de cinci milioane de euro – bani europeni îşi dovedeşte din plin inutilitatea. Cele zece corpuri de clădire – opt pavilioane în care ar fi urmat să îşi desfăşoare activitatea feluriţi agenţi economici, un „incubator de afaceri”, cu spaţii pentru birouri dar şi un impresionant pavilion expoziţional, în jurul cărora îmbătrânesc hectare întregi de platforme betonate, nu au reuşit să atragă foarte mulţi clienţi.

Uşile sunt toate încuiate, aleile şi parcările pustii, nici măcar un câine de pripas nu înveseleşte atmosfera. Astfel, concluzia vine de la sine – Centrul Economic Bucovina este o investiţie inutilă în care au fost îngropate milioane de euro, din banii Uniunii Europene. Nu chiar toţi, pentru că un million de euro din cele cinci cât a costat investiţia s-a topit în buzunarele unor patroni veroşi, care au încasat sume grase pentru lucrări niciodată realizate.

Inaugurare cu tam-tam, tăcere mormântală după aceea

Acum 10 ani era un prilej de mândrie să se afirme că Centrul Economic Bucovina a fost realizat ca urmare a unei iniţiative a Consiliului Judeţean Suceava, datând de la începutul anilor 2000 pentru punerea acesteia în practică dându-se lupte acerbe cu alte judeţe. Centrul Economic de la Suceava a avut câştig de cauză şi a primit undă verde de la Ministerul Integrării. Licitaţia de execuţie a fost câştigată, ca antreprenor general, de către societatea comercială grecească AKTOR.

Lucrările au început în 2004, iar inaugurarea a avut loc pe data în noiembrie 2006, prilej cu care a fost realizată o acţiune comună a Consiliului Judeţean cu Camera de Comerţ şi Industrie, ce şi-a organizat topul firmelor în pavilionul de expoziţii nou inaugurat. De aici şi cifra avansată de organizatori – prezenţa în acea zi a peste 1.000 de oameni de afaceri la noul centru economic, veniţi de fapt la festivitatea organizată de Camera de Comerţ, nicidecum să vadă oportunităţile oferite de investiţie.

image

          Centrul Economic Bucovina va fi transformat în terminal al Aeroportului din Suceava.                                                                                FOTO: Dănuţ Zuzeac

Se spera atunci că cele opt pavilioane vor fi imediat închiriate de agenţi economici care să dezvolte activităţii de IT, dar şi activităţi industriale specifice zonei – de la industria de mic mobilier la industria de confecţii şi tricotaje, mizându-se şi pe o afluenţă importantă de investitori străini. Timpul a dovedit că nici afaceriştii români nu au fost interesaţi de construcţiile izolate în mijlocul câmpului, darmite cei veniţi din afara graniţelor. Centrul Economic Bucovina deţinea o pagină de internet proprie – www.cebs.ro, unde acum 10 ani erau prezentate toate serviciile şi facilităţile pe care le oferea, acum desfiinţată.

Un milion de euro din banii europeni, încasat ilegal de afacerişti veroşi de la Buftea

La scurtă vreme de la inaugurarea Centrului Economic Bucovina, a început să se vorbească tot mai insistent despre o fraudare fără precedent a banilor europeni puşi la dispoziţie prin Ministerul Dezvoltării, fost al Integrării, pentru investiţia de la Salcea. Se avansau şi cifre – din valoarea totală a investiţiei, de cinci milioane, un million de euro s-au topit în buzunarele unor patroni.

Serviciul Teritorial Suceava al DNA a demarat atunci cercetări după ce Departamentul pentru Luptă Antifraudă de pe lângă Guvernul României a tras concluzia că aproximativ un milion de euro au fost cheltuiţi de către câştigătorul licitaţiei – firma grecească AKTOR, fără respectarea condiţiilor impuse, în sensul că grecii au făcut subcontractări de lucrări în procent mult mai mare decât maximul acceptat. Ei puteau să subcontracteze maxim 30% din lucrări, dar au subcontractat mai bine de jumătate din acestea.

Potrivit rechizitoriului, o firmă subcontractantă – MEGA ELECTRIC SRL Buftea patronată de Mihai Tiberiu Vicol şi Gina Capotă a folosit, pentru a obţine lucrările mai multe documente false. Cei doi au fost trimişi în judecată în vara anului 2008. In sarcina lor s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.

Mihai Tiberiu Vicol a fost între timp condamnat la patru ani şi nouă luni de închisoare cu executare, iar Gina Capotă la trei ani de închisoare cu executare. Ei au fost obligaţi la prima instanţă să restituie suma de 947.670 de euro bani încasaţi necuvenit. Curtea de Apel Bucureşti a decis însă, în recurs, că suma datorată de cei doi să fie înjumătăţită, fiind fixată definitiv la 516.000 de euro.

Incubatorul de afaceri al judeţului se transformă în terminal al unui aeroport folosit pe post de muzeu

În toamna anului trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat că Centrul Economic Bucovina va fi transformat în terminal internaţional pentru aeroport. Această decizie poate fi catalogată cel puţin ciudată de îndată ce aeroportul sucevean nu reuşeşte să adune pasageri nici pentru terminalul actual darămite pentru încă unul.

Astfel, pavilionul expoziţional al CEBS, cu o suprafaţă desfăşurată de circa 4.500 de metri pătraţi, va fi amenajat ca terminal pentru plecări, iar la parter vor fi amplasate ghişeele companiilor aeriene, zona de check-in, filtrul de securitate. La primul etaj se va amenaja o zonă de magazine duty free, cafenele şi restaurante, iar la al doilea etaj se vor afla birourile administrative. Două din cele opt pavilioane ale parcului industrial vor fi amenajate ca terminal de sosiri, iar alte două pavilioane ca terminal cargo.

image

               Centrul Economic Bucovina va fi transformat în terminal al Aeroportului din Suceava.                                                                              FOTO: Google Maps

La primul etaj al actualului pavilion expoziţional va fi amenajată o structură pentru plecări cu cel puţin două porţi, urmând ca pasagerii să fie coborâţi spre autobuz, de unde, pe o cale de acces securizată cu gard, pe o lungime de 300 de metri, vor fi conduşi până la platforma unde sunt avioanele.

„Am decis darea în administrare a unei părţi din Centrul Economic Bucovina către aeroport. Este vorba despre pavilionul central plus patru pavilioane industriale. Am alocat şi resursele financiare aşa încât să poată să se facă studiul de fezabilitate, care nu este gata deocamdată pentru că nu este o lucrare foarte simplă acolo. Sunt fluxurile de siguranţă, de securitate, e vorba de dotare cu echipamente, de recompartimentări, regândiri de structuri, ia ceva timp. Deci aşteptăm să fie finalizat studiul de fezabilitate, care va da şi o valoarea de investiţie pentru noul terminal, iar la momentul respectiv vom vedea ce formule putem găsi să putem să dăm şi finanţarea şi să putem trece efectiv la construcţie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.

Alte ştiri pe această temă:

Cum a ajuns aeroportul internaţional din Suceava să fie internaţional doar când e ceaţă la Iaşi?

Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare“ din Suceava va fi cel mai bine dotat şi echipat aeroport din România, după Otopeni

Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizarea pistei, turnului de control şi sistemului de navigaţie şi balizaj

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite