Câte persoane se aflau în autocarul cu care s-a întors din Italia bărbatul diagnosticat cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a anunţat că a stabilit deja traseul celui de-al şaselea pacient cu coronavirus din România, precum şi persoanele cu care a intrat în contact. Bărbatul s-a întors din localitatea Brescia, Italia, unde sunt 143 de pacienţi cu coronavirus.

În autocarul cu care s-a întors din Italia bărbatul de 71 de ani, din comuna Mălini,judeţul Suceava, se aflau 30 de persoane. Toate au fost identificate de Direcţia de Sănătate Publică.

Pacientul a fost în Italia, mai exact în localitatea Brescia, unde miercuri, 4 martie, erau 143 de persoane diagnoscicate cu coronavirus.

Suceveanul suferă de o boală cronică pe care o trata în Italia. După tratament, a mai stat o săptămână acasă la fiul său, înainte să se întoarcă din România.

Bolnavul a fost internat în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava maţi, 3 martie, şi o zi mai târziu a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, unde primeşte tratament.

Peste 500 de suceveni sunt în autoizolare la domiciliu, fără simptomatologie specifică, potrivit DSP. Este vorba despre persoane care s-au întors din Italia şi rude ale acestora.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite