Bunicuţe-model: merg zilnic la sala de fitness

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva pensionare din Suceava îşi întreţin sănătatea la un club dedicat persoanelor de vârsta a III-a

Chiar dacă sunt trecute de mult de prima tinereţe, câteva pensionare din Suceava şi-au propus să arate la fel de bine ca la 20 de ani. În acest sens, frecventează Clubul Doamnelor, sală de fitness deschisă anul trecut de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Antrenamentul este gratuit, dar este permis doar doamnelor cu carnet de membru. Astfel, bunicuţele pe stepper sau pedalând la bicicletă au devenit o prezenţă firească în acest loc.

Succesul de care se bucură clubul îi obligă pe administratori să facă programări riguroase şi chiar să le dea câte o pauză forţată pensionarelor, pentru a face loc tutoror solicitantelor.

Perseverenţă şi pasiune

La cei 70 de ani pe care i-a împlinit recent, Lăcrămioara Movilă este una dintre cele mai active pensionare de la sală. „Este foarte bine aici, mie cel puţin îmi place. Vin din luna martie a anului trecut. Fac bicicletă orizontală, verticală, stepper şi masaj. Efectele sunt vizibile şi sper s-o ţin tot aşa“, a mărturisit Lăcrămioara Movilă.


Ceva mai tânără, Maria Airinei, de 63 de ani, crede că tot secretul constă în perseverenţă. „Este foarte bine de venit, însă numai dacă poţi să te ţii şi să obţii rezultate pozitive, că dacă vii o zi şi şapte nu, tot nu e bine. Eu voi continua, sunt foarte motivată, mă simt foarte bine, mai ales că am mai dat jos şi câteva kilograme“, a precizat Maria Airinei. Din cauza spaţiului redus, în fiecare oră sunt programate doar câte trei pensionare, iar programul de funcţionare este de trei zile pe săptămână.

Creşterea numărului de solicitări i-a determinat pe administratori să le impună pensionarelor să ia pauză câte o lună pentru a face loc şi altor amatoare.
Pentru a nu exista probleme de sănătate din cauza vârstei practicantelor, la sală există şi o asistentă medicală. „Doamnele sunt mulţumite, avem cereri multe şi sunt foarte serioase. Ele vin mai mult pentru menţinere, pentru mobilitate, de slăbit e mai greu, pentru că trebuie depus mult efort, iar ele nu mai au putere“, a spus asistenta medicală Adriana Corlăţean.

Rămâni pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite