Al doilea caz de rabie în Suceava, județ fără ser antirabic. Opt oameni au intrat în contact cu un câine turbat

0
Publicat:

Un nou caz de rabie a fost confirmat la un câine din Suceava. Opt persoane au intrat în contact cu animalul bolnav și au nevoie de tratament. La începutul săptămânii, alte patru persoane s-au aflat în aceeași situație.

Spitalul Județean Suceava FOTO: Oana Șlemco
Spitalul Județean Suceava FOTO: Oana Șlemco

Șefa Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh, a declarat că a fost informată despre existența unei suspiciuni de rabie la un câine mort în data de 10.11.2022, pe raza localității Siret. Este vorba despre un câine Ciobănesc german care a intrat în contact cu opt persoane, 4 membri ai familiei care deținea animalul și 4 medici veterinari de la două cabinete diferite. Ulterior, suspiciunea a fost confirmată prin teste de laborator. 

„Analiza de laborator a confirmat prezența rabiei la animalul decedat. DSPJ Suceava a informat unitățile sanitare despre cazul de rabie și a îndrumat contacții către centrele antirabice în vederea vaccinării. Dată fiind perioada de timp de la expunere se administrează doar vaccin antirabic”, a declarat Daniela Odeh.

Dacă s-ar fi prezentat mai devreme la unitatea medicală pentru tratament, cele 8 persoane care au intrat în contact cu animalul bolnav ar fi putut să primească serul cu imunoglobulină (ser-antirabic), un tratament considerat mai eficient decât vaccinul, dar pe care spitalele din județul Suceava nu îl au. 

Al doilea caz în două săptămâni 

Săptămâna trecută, în județ s-a înregistrat un alt caz de rabie. Un câine din rasa Cane Corso a fost dus de proprietar la medicul veterinar, pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale. Animalul înghițise o cantitate destul de mare de pietre pe care medicii voiau să le extragă.

Specialiștii au observat că, pe lângă semipareză, câinele dădea semne de nervozitate și din acest motiv au decis să-i facă testul pentru depistarea rabiei. Testul a ieșit pozitiv, iar cele 4 persoane care au intrat în contact cu animalul, doi medici veterinari, un asistent veterinar și proprietarul, au avut nevoie de administrarea serului anti-rabic.

Pentru că tratamentul nu există în Suceava, reprezentanții Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” și cei ai Direcției de Sănătate Publică au pornit într-o cursă contracronometru pentru a face rost de serul salvator. Ei au bătut la ușa a 14 spitale din țară ca să adune cele 19 doze de ser-antirabic necesare tratării celor 4 persoane. 

Am solicitat ajutorul Centrului Operativ pentru Situații de Urgență pentru că trebuia să identificăm unitățile medicale de la care puteam să procurăm imunoglobulina anti-rabică umană (...) În final, am reușit să aducem cele 19 doze necesare, 4 de la București, 10 de la Timișoara și alte 5 de la Gorj. Am beneficiat de sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care ne-a ajutat cu transportul de urgență al imunoglobulinei”, a declarat Daniela Odeh.

Puține spitale din țară mai au în farmacii serul anti-rabic. Șefa DSP Suceava a explicat că țara noastră a rămas fără importator pentru acest tip de tratament. Problema s-ar putea rezolva peste trei săptămâni.

Pe de altă parte, cei doi câini turbați care au intrat în contact cu 12 persoane erau crescuți în gospodării din zona Siret și nu erau vaccinați anti-rabic. Motiv pentru care proprietarii acestora au fost amendați de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Directorul instituției, medicul Mihai Voloșeniuc a amintit că vaccinarea anti-rabică a animalelor se face în mod gratuit, este obligatorie, iar încălcarea acestei prevederi legale atrage sancțiuni.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite