Slobozia se testează gratuit anti-COVID. Care sunt cele mai frecvente întrebări ale cetăţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Testare gratuită anti-COVID la Slobozia FOTO Facebook/Municipiul Slobozia
Testare gratuită anti-COVID la Slobozia FOTO Facebook/Municipiul Slobozia

Întrucât în prima zi de testare gratuită pentru depistarea infectării cu virusul COVID-19, autorităţile au fost asaltate de întrebări de la persoanele care au dorit să se testeze, Primăria din Slobozia a publicat un articol pentru a răspunde la cele mai des întâlnite întrebări referitoare la procesul de testare.

Obiectivul campaniei de testare gratuită este de a depista persoanele infectate cu virusul COVID-19, într-o fază incipientă, astfel încât să putem preveni răspândirea virusului. Ca şi în cazul primei zile de testări, şi astăzi s-a prezentat un număr ridicat de persoane care au solicitat o testare gratuită.

Rezultatele testelor rapide:

28 Octombrie 2021: Teste efectuate (156) | Rezultate POZITIVE (15)

27 Octombrie 2021: Teste efectuate (153) | Rezultate POZITIVE (6)

Ce tip de test este?

Testarea antigenică rapidă se face prin introducerea unui beţişor subţire în cavitatea nazală.

Îmi este frică de acest test. Mă va durea?

Acest tip de testare nu este dureros în niciun fel. Veţi simţi doar un uşor disconfort la introducerea beţişorului în cavitatea nazală însă nu este nimic dureros.

Ce înseamnă POZITIV şi NEGATIV?

Dacă rezultatul testului este "Pozitiv", înseamnă că în acest moment sunteţi infectat cu virusul COVID-19, indiferent că prezentaţi simptome specifice sau sunteţi asimptomatic.

Dacă rezultatul testului este "Negativ", înseamnă că până în acest moment nu aţi contactat virusul sau acesta se află în perioada de incubaţie.

Cât durează să aflu rezultatul?

În principiu veţi primi rezultatul pe loc, în aproximativ 5 - 10 minute.

Rezultatul este POZITIV. Ce fac acum?

În primul rând trebuie să vă adresaţi cât mai rapid medicului de familie sau, dacă simţiţi că aveţi nevoie de spijin medical de urgenţă, Unităţii Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean (UPU) sau prin apelarea numărului de urgenţă: 112.

De asemenea, rezultatul pozitiv al testului va fi comunicat către Direcţia de Sănătate Publică pentru ca aceştia să dispună măsura izolării.

Ce tratament ar trebui să iau?

Schema de tratament necesară va fi stabilită doar de personalul medical de specialitate (Medicul de familie sau personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean). Vă recomandăm să nu urmaţi un tratament fără să consultaţi medicul.

Rezultatul este NEGATIV. Pot circula fără mască?

Nu. Masca de protecţie purtată astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele, indiferent că sunt vaccinate sau nevaccinate, testate sau netestate.

Eu sunt vaccinat. Nu am nevoie de test

Deşi există un risc mult mai mic de infectare în cazul persoanelor vaccinate, acestea pot purta şi pot transmite virusul, în special persoanelor nevaccinate sau cu imunitate precară. În cazul în care interacţionaţi cu persoane nevaccinate sau cu persoane cu un grad ridicat de risc, este recomandat să faceţi testul pentru a avea confirmarea dacă purtaţi sau nu virusul în acel moment, chiar şi în lipsa simptomelor.

Testarea nu previne infectarea!

Testarea gratuită este eficientă în vederea diagnosticării persoanelor infectate într-o fază incipientă, chiar şi înaintea apariţiei simptomelor specifice. Astfel, persoanele infectate se pot izola din timp, prevenind răspândirea virusului. De asemenea, fiind informate din timp, persoanele infectate pot urma tratamentul prescris de medicul de familie fără a aştepta primele semne ale bolii.

Vă mai recomandăm şi:

Culise. Ce le-a spus Ciucă liderilor PNL la ultima şedinţă despre pretenţiile PSD şi USR de a intra la guvernare

Tragedii aviatice demne de Dosarele X, întâmplate în munţii Hunedoarei VIDEO

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite