Piesă de teatru dedicată Sfântului Andrei
0
Zece elevi de la Şcoala numărul 2 au pus în scenă o piesă de teatru despre viaţa Sfântului Andrei.
Micuţii de clasa a VII-a şi-au susţinut reprezentaţia la Mănăstirea Sfinţii Voievozi, după slujba de dimineaţă. Credincioşii au avut ocazia să asiste la o piesă de teatru în versuri, care a durat mai bine de un sfert de oră. Mica scenetă a fost prilejuită de ziua şcolii care poartă acelaşi nume ca al Apostolului. Copiii au purtat veşminte autentice, fiind îmbrăcaţi în ii albe şi încălţaţi cu opinci sau sandale romane. „Piesa prezintă pe scurt viaţa Sfântului Andrei, care este frate cu Sfântul Petru şi pe care Hristos l-a transformat din pescar de peşti, în pescar de oameni“, spune Julieta Radu, profesoara de religie care a coordonat evenimentul artistic. Repetiţiile pentru piesa de teatru „Venea Andrei în Sciţia Minor“, de Mirela Şova, au durat mai multe săptămâni şi s-au desfăşurat cu bunăvoinţa arhimandritului Rafael Mâţ, stareţul Mănăstirii Sfinţii Voievozi.
Colectivul de copii de la clasa a VII-a B au început pregătirile pentru evenimentele dedicate Crăciunului.