Misterele care înconjoară morţile celor mai populare vedete din lume. Între crime sângeroase şi accidente tragice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dispariţia fulgerătoare a unora dintre cele mai îndrăgite vedete din lume a ţesut în jurul morţilor acestora numeroase legende. În unele cazuri, nici până astăzi nu s-a putut stabili dacă a fost vorba despre accidente tragice sau despre crime sângeroase.

Una dintre cele mai controversate morţi petrecută în lumea starurilor mondiale este cea a îndrăgitei actriţe Marilyn Monroe. Pe cinci august 1962, cea mai adulată actriţă din istoria Hollywood-ului a fost găsită moartă în apartamentul său. Iniţial s-a mers pe ideea unei sinucideri, anchetatorii precizând faptul că Marilyn ar fi luat un pumn de medicamente, din cauza unei depresii.

Cu toate acestea, moartea lui Marilyn Monroe ridică şi astăzi multe semne de întrebare, întrucât decesul starului de cinema ar fi fost anunţat la două ore după moartea sa. Alte dovezi vorbeau despre faptul că ea ar fi fost ucisă de mafie, ori de apropiaţi din anturajul familiei Kennedy. 

image

Iubire ucigătoare

Pe data de 31 august 1997, întreaga lume era şocată de vestea morţii fulgerătoare a Prinţesei Diana. Aceasta şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, împreună cu iubitul său Dody Al Fayed. La 20 de ani de la moartea fostei soţii a Prinţului Charles, cei care au îndrăgit-o pe Prinţesa Diana nu sunt împăcaţi cu ipoteza accidentului. Foarte multe voci cred că totul a fost înscenat de familia Regală Britanică, pentru a o împiedica pe prinţesă să se mărite cu Dody.

image

Sinucidere sau crimă?

În anul 1970, legendarul star rock Jimi Hendrix era găsit mort, prima ipoteză fiind aceea că el s-ar fi înecat cu propria vomă, din cauza consumului excesiv de droguri. James „Tappy” Wright, un apropiat al artistului, l-a acuzat pe managerul Mike Jeffrey ) ca l-ar fi ucis prin tehnica de „simulare a înecului”.

image

Numeroase semne de întrebare ridică şi moartea solistului trupei Nirvana, Kurt Cobain. Deşi în variantă oficială, artistul s-ar fi sinucis împuşcându-se în cap cu un pistol, apropiaţii lui Cobain au precizat mereu că a fost vorba despre o crimă. Mai mult, se pare că, în urma investigaţiilor nu ar fi fost descoperite pe trupul artistului urme de arsuri sau praf de puşcă. 

image

Dispariţia cântăreţei Whitney Huston ridică de asemenea semne de întrebare. Găsită moartă în cada unei băi a unui hotel din Los Angeles, iniţial s-a precizat faptul că artista a murit din cauza unei supradoze. Noi detalii scot însă la iveală faptul că aceasta ar fi fost omorâtă de doi criminali, care au acţionat la comanda unor dealeri de droguri faţă de care Whitney Huston avea o datorie de 1,5 milioane de dolari.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite