FOTO Chinchillele şi-au găsit casă la Amara. Povestea singurului crescător ialomiţean de animale cu blană extrem de preţioasă
0
Oraşul Amara nu este cunoscut doar pentru staţiunea climaterică, ci şi pentru dragostea unui localnic pentru chinchilla. În ograda lui Gheorghe Făşie, peste 200 de astfel de rozătoare au parte de toată atenţia, zi şi noapte.

Foto

Când intri în curtea lui Gheorghe Făşie, ai impresia că eşti la Grădina Botanică. O paletă extraordinară de flori, o livadă plină cu pomi fructiferi şi multă curăţenie. În spatele curţii, ferit de gălăgia cotidiană, se află un imobil ce aduce, la prima vedere, cu o casă de vacanţă. Cu telefoanele oprite şi în paşi de pisică, pătrundem în interior. Este Casa Chinchilelor... Un habitat perfect pentru confortul acestor sensibile animăluţe.
„Am construit această clădire special pentru chinchille. Este utilată cu absolut tot ce trebuie, ventilaţie, centrală termică, încălzire în pardoseală, sistem de filtrare a apei. Sunt crescătorii, în ţară, mai mari decât a mea, dar cred că nu există una mai dotată şi care să ofere mai mult confort decât cea pe care o am eu“, declară Gheorghe Făşie, de 45 ani.
Chinchilla, un animal extrem de sensibil
Ideea înfiinţării unei microferme de chinchilla i-a venit lui Gheorghe Făşie în 2005, când a vizitat o crescătorie din Bacău. Atras de simpaticele rozătoare, a achiziţionat două familii din Ungaria. S-a documentat meticulos în ceea ce priveşte activitatea de creştere, a vizitat mai multe ferme de specialitate şi s-a apucat de treabă.
Între timp a ajuns să deţină aproximativ 200 de exemplare de chinchilla pe care le creşte doar din plăcere, fără să dorească să obţină profit de pe urma vânzării lor.
„Niciodată nu m-am gândit să mă îmbogăţesc de pe urma acestor animăluţe. Prefer să le ofer cadou persoanelor, care, într-adevăr, le iubesc. Mulţi prieteni de-ai mei au plecat de aici cu câte o familie de chinchilla, dacă şi-au dorit acest lucru. În timp, probabil voi reuşi să-mi pun pe picioare şi o afacere, deocamdată sunt la început “, spune, zâmbind, crescătorul.
În incinta crescătoriei, găsim exemplare superbe, ajunse la maturitate, dar şi familii cu pui, născuţi abia cu câteva zile în urmă. Liniştea este elementul care defineşte cel mai bine acest habitat.
Chinchillele şi-au găsit casă la Amara. Povestea singurului crescător ialomiţean de animale cu blană extrem de preţioasă
Banii nu sunt o miză
Deşi blănurile de chinchila se vând la preţuri de zeci de mii de euro, Gheorghe Făşie nu a făcut din această îndeletnicire încă o afacere. A investit mii de euro în hrană, instalaţii şi construcţie dar nu regretă nimic.
„Nu sfătuiesc pe nimeni să crească chinchilla, dacă nu le iubeşte cu adevărat. Animalul este unul care are nevoie de foarte multă atenţie şi afecţiune. Când este privat de aceste lucruri, se îmbolnăveşte şi poate chiar să moară“ spune crescătorul.
În fiecare zi, Gheorghe Făşie are de urmat un adevărat ritual. Animalele trebuie lăsate să-şi facă baia zilnică, cel puţin 30 de minute şi să aibă în permanenţă apă şi fân proaspăt. O dată pe lună, sau chiar mai des, nisipul din cădiţa de baie va fi strecurat şi completat cu nisip special.
„Chinchilla este un animal extrem de afectiv cu copiii, foarte curat, nu transmite boli şi nu lasă păr. Este indicat ca animal de companie pentru copii, pentru că îi face pe aceştia să fie mai responsabili şi mai vioi“, mai spune Gheorghe Făşie.





