De ce aprindem lumânarea în biserică. Explicaţia preoţilor: „Când ne rugăm suntem în lumina divină şi suntem însetaţi de lumină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumânările aprinse au nenumărate simboluri FOTO: adevarul.ro
Lumânările aprinse au nenumărate simboluri FOTO: adevarul.ro

Biserica Ortodoxă atribuie gestului creştinilor de a aprinde lumânări în biserică nenumărate înţelesuri. Preoţii explică, printre altele, faptul că lumânările şi candelele amintesc de simbolul jertfei, al dreptei credinţe şi luminează sufletele morţilor.

Lumânările şi candelele au un rol special în formarea atitudinii creştine şi apropierea faţă de Dumnezeu. „Lumânarea sau candela semnifică lumina credinţei, cea care dă sens existenţei umane şi lumii create”, explică preotul Dragoş Stanciu, paroh în cadrul unei biserici din municipiul Slobozia.

Învăţăturile biblice şi evanghelice îi învaţă pe bunii creştini faptul că lumina reprezintă un semn absolut întru credinţa în Dumnezeu. Totodată, aprinderea lumânărilor şi a candelelor reprezintă şi simbolul jertfei creştinilor faţă de Iisus Hristos. Învăţătura biblică spune că „Hristos S-a dat pe sine jertfă pentru mântuirea noastră, aşa cum lumânarea se topeşte luminând, iar untdelemnul din candelă se sfârşeşte hrănind lumina”.

„Când aprindem o lumânare şi noi ne amintim că suntem datori să jertfim din timpul şi din puterile noastre pentru ai aduce pe semenii noştri la credinţa în Hristos, pentru a fi lumină şi ajutor semenilor” explică preotul Dragoş Stanciu.

Lumina lumânărilor ne face ascultate rugile

Deşi canoanele bisericeşti nu prevăd un moment special în care trebuie să aprindem lumânările sau candelele, duhovnicii sunt de părere că cel mai important este ca acestea să fie aprinse în momentul în care ne rugăm.

„Există locuri şi timpuri consacrate aprinderi de lumânări, cum sunt Sfintele Slujbe sau vremea rugăciunii zilnice a fiecărui creştin, fiindcă lumânarea sau candela este, întotdeauna, semnul văzut al rugăciunii. Când ne rugăm suntem în lumina divină şi suntem însetaţi de lumină”, mai spune preotul Dragoş Stanciu.

Lumina din întunericul morţii

Învăţătura bisericească vorbeşte şi despre faptul că puterea lumânărilor şi a candelelor aprinse este de a lumina calea apropiaţilor urcaţi la cer, în întunericul morţii.

Explicaţia acestui simbol se regăseşte în momentul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. „După  Slăvita Sa Înviere, Mântuitorul, înainte de a se arăta celor vii s-a pogorât la cei adormiţi, la cei din iad, ca să îi lumineze şi să îi elibereze din întunericul morţii, de aceea şi noi aprindem lumânări şi candele pentru cei adormiţii, la biserică, la mormântul lor sau în casă, atunci când ne rugăm” adaugă preotul Dragoş Stanciu.
 

Citiţi şi:

Secretele spovedaniei şi ce reprezintă, de fapt, mărturisirea păcatului: „Nu este un rechizitoriu. Oamenii trebuie să regrete atât răul făcut, cât şi binele nefăcut“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite