Un pompier a găsit o sumă considerabilă de bani într-un bancomat. Gestul lui l-a uimit pe proprietar
0De-abia ieşit din tură, un pompier din cadrul Detaşamentului Slatina a trecut în această dimineaţă, în drum spre casă, pe la bancomat. Nu mică i-a fost mirarea să descopere o sumă considerabilă de bani, uitată, probabil, de clientul dinaintea sa.
Plutonierul adjutant Marian Miulescu, pompier în cadrul Detaşamentului Slatina al Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, de-abia ieşit din serviciu în dimineaţa zilei de 21 noiembrie 2016, s-a gândit să treacă înainte de a ajunge acasă pe la bancomat, pentru a extrage o sumă de bani. N-a început însă operaţiunea, pentru că în fanta bancomatului a descoperit o sumă de bani neridicată de clientul precedent. A constatat că e vorba de 1.000 lei, bani pe care un client din Drăgăneşti-Olt, care nu s-a descurcat prea bine la retragerea de numerar, nu i-a mai ridicat.
„În cursul dimineţii de luni, 21 noiembrie, după ce a ieşit din serviciu, plutonier adjutant Miulescu Marian, pompier în cadrul Detaşamentului Slatina, a mers la un bancomat din municipiul Slatina, zona Steaua, pentru a extrage o sumă de bani. Militarul a găsit în bancomat suma de 1000 de lei şi fără să stea pe gânduri, a mers în sediul băncii unde a solicitat angajaţilor sucursalei să identifice cine a retras suma de bani respectivă. Bărbatul, din oraşul Drăgăneşti-Olt, a fost sunat de angajaţii băncii, iar în scurt timp s-a prezentat la sediul sucursalei pentru a-şi ridica banii. Acesta i-a mulţumit salvatorului pentru gestul său şi a mărturisit că banii reprezentau rata la bancă şi că nu mai spera să-i recupereze“, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.
Pompierul care l-a salvat pe bărbatul din Drăgăneşti din necaz a fost recompensat de comanda unităţii cu citarea prin ordin de zi pe unitate.
De la începutul anului alţi patru pompieri s-au remarcat prin conduita din timpul liber, aceştia acordând primul ajutor victimelor rezultate în urma unor accidente rutiere.