Târgul de săptămână, locul cu de toate unde socializarea e la ea acasă. „Unde altundeva să ne întâlnim, pe Facebook?!”
0Târgul de la Osica de Sus, din județul Olt, este locul în care mii de oameni vin de zeci de ani să-și cumpere cele necesare, dar mai ales să socializeze. De la legume, fructe și brânzeturi și până la mobilă și unelte, în acest loc găsești ce nici nu te aștepți.
Pandemia le-a închis pentru o vreme, pesta porcină africană le-a lăsat fără porci, vite și cai scoși la vânzare, însă târgurile de săptămână din mediul rural rămân locuri care atrag ca un magnet mii de persoane. Un astfel de loc este la Osica de Sus, o comună bogată din județul Olt, în care târgul există de peste 70 de ani, spun localnicii.
Nici nu se ridică soarele pe cer și precupeții și-au și aranjat marfa pe tarabe sau pe pământ, după ce au așternut o pătură. Găsești înșirate de-a valma, pe aleile care în fapt ar trebui să fie sectoare bine delimitate, de la articole de îmbrăcăminte turcești și chinezești, preferate de oamenii de la sat, la articole de uz casnic, vechituri, mobilier, cruci de marmură, mături, harnașamente etc. Chiar și în sectorul de produse lactate se amestecă brânza cu mielul proaspăt tăiat, la mică distanță de masa cu scule și unelte.
În târgul de săptămână de la Osica de Sus încă mai rezistă și sectorul în care se comercializează cereale și, chiar la intrarea în târg, și un sector în care, deși indicațiile Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor spun altceva, încă se mai vând păsări vii, câini, iepuri etc.
„A fost înființat de un om care a murit pe la canal, săracu’...”
Târgul - care ar fi pornit prin ’48-’50 de la „un om care a murit pe la canal, săracu’, spun bătrânii”, venit pe pășunea din lunca Oltețului să schimbe o curcă pe grâne - este plin ochi duminică de duminică. Vin oameni de la zeci de kilometri, astăzi cu mașinile, pe vremuri cu carele sau chiar pe jos. Nu nevoia de a cumpăra ce le lipsește în gospodărie sau intenția de a vinde surplusul din ceea ce produc îi aduc și astăzi aici, ci, pe cei mai mulți, obișnuința și dorința de a se întâlni cu semenii.
„Să mâncăm o gogoașă, un mic...”, mărturisesc vizitatorii care pleacă spre casă ba cu o mătură de grădină din nuiele, ba cu un kilogram-două de brânză „adevărată”, ba cu un sac de mâncare pentru păsări...
„Venim pentru că ne mai întâlnim între noi, ne vedem, unde altundeva să ne mai întâlnim, pe Facebook?!”, își motivează prezența alți vizitatori.
Bărbații se opresc cu zecile de minute în fața uneltelor de tot felul, aduse la mâna a doua, întregi sau pe bucăți, chiar dacă invariabil auzi prin preajmă: „Da’ ce-ți mai trebuie, ai umplut atelierul de vechituri, niciodată nu faci nimic cu ele!”.
„E pasiune, ce vindem noi aici nu înseamnă mare lucru”
Puii de carne, care cântăresc peste unu-două kilograme, au prețuri de la 20 la 25 lei/bucată. Pasionații pot pleca acasă și cu găini de rasă. „Să le ai, așa, de frumoase, să le dai drumul pe gazon, nu să le amesteci cu celelalte”, spune crescătorul care mărturisește că vine din obișnuință, și nu pentru că ar face cine știe ce vânzare pe aici. Întâlnește, în schimb, alți oameni pasionați, schimbă impresii, așa că nu e chiar degaba efortul. „E pasiune, ce vindem noi aici e... Nu prea merge”, mai spune bărbatul, cu zâmbetul pe buze.
Copiii își pierd repede răbdarea. Se opresc, în schimb, la iepurași și la cățeluși, iar părinții nu mai știu cum să-i convingă că „acum nu, dar îți iau, îți iau când mai venim!”.
„Le-am spus, i-am rugat, i-am mai amenințat, dar nu vor”
Târgului îi lipsesc foarte multe, chiar dacă a funcționat aproape fără întrerupere. Piața agro-alimentară ar trebui modernizată, ar trebui suplimentat numărul de mese, aleile nu sunt nici ele toate betonate, iar pe vreme ploioasă simți cel mai mult acest inconvenient, în schimb nu duce lipsă de clienți. „Intră la 3.000 de mașini pe duminică”, spune primarul comunei, Cezar Filip.
Taxa e de 5 lei/mașină, iar comercianții plătesc pentru spațiul de expunere câte 5 lei/m.p.. Cu toate acestea, până acum nu s-au strâns banii necesari pentru ca proiectul de modernizare, care există pe hârtie, să fie dus până la capăt.
„Avem proiect de modernizare, dar n-avem bani și nu găsim fonduri. Am băgat o canalizare, am început o construcție acolo, dar voiam să schimbăm și gardul, să facem încă o clădire din asta pentru lactate, niște containere pentru medicul veterinar, să modificăm unde avem centrul de sacrificare și să-l autorizăm, dar n-avem bani”, mai spune primarul.
Greu e și cu mentalitatea, mai susține edilul. Producătorii, deși au locuri în sectorul special amenajat pentru a vinde laptele și brânza, ocolesc acea zonă, nu vrea nimeni înăuntru, pentru că, spun aceștia, clienții nu prea intră, cumpără de la cei de afară. La fel se întâmplă și cu legumele care ar trebui expuse pe mese.
„Și cei cu masa tot pe jos pun. Le-am spus, i-am rugat, i-am mai amenințat...”, spune deznădăjduit primarul, conștient că dacă autoritățile ar aplica legea „la sânge”, soarta târgului-vedetă nu ar fi chiar bună.
Se încarcă comentariile...
