SLATINA:Pompierii de la Alro Slatina, primii la intervenţii
0Pompierii de la SC Centrul Rivergate SRL care previn şi sting incendiile de la Alro Slatina şi care au câştigat etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor pentru situaţii de urgenă, s-au întors cu premii de la etapa naţională.
Echipa slătineană a obţinut locul II la proba “pista de îndemânare viteză”, locul III la proba “dispozitivul de intervenţie” şi locul IV la proba “ştefeta 4X100 metri obstacole".
La acest concurs au participat pompieri voluntari din 10 judeţe ale ţării. "Scopul acestei competiţii este dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, evaluarea nivelului de pregătire, a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situatii de urgenţă şi popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. Echipajul care a reprezentant judeţul nostru a fost pregătit de specialişti din cadrul ISU Olt”, a explicat plutonier major Viorel Stanca, din cadrul compartimentului de informare şi relaţii publice al ISU Olt.