Slatina: Inspecţia Judiciară verifică modul în care a fost făcută cercetarea penală în cazul lui Bercea Mondial
Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii informează că Inspecţia Judiciară de pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va începe verificările cu privire la ancheta desfăşurată de procurorul Eugen Iacobescu în cazul lui Bercea Mondial.
„Având în vedere publicarea de către diferite instituţii din presa, cât şi luările publice de poziţie ale domnului procuror Eugen Iacobescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în legătură cu unele aspecte privind cercetarea penală în cauza lui Sandu Anghel, Consiliul Superior al Magistraturii informează că Inspecţia Judiciară de pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu şi va proceda în perioada imediat următoare la efectuarea verificărilor care se impun”, se arată într-un comunicat al CSM-ului.




















































