Video Reportaj de la BAC 2026. Cum s-a trăit debutul examenului la umbra ventilatoarelor din școli

0
0
Publicat:

Prima zi a Bacalaureatului 2026 s-a trăit la granița subțire dintre nodul în gât de dinaintea examenului și aerul fierbinte din sălile de clasă. În timp ce pe trotuare părinții își măcinau emoțiile la umbră, înăuntru s-a dat o bătălie dublă: cu memoria și cu termometrele  

Proba au început-o la ora 9.00, însă termenul limită de intrare în școală a fost 8.30.

După mai multe simulări și testări la clasă cu subiecte pe tiparul celor de examen, elevilor li s-au părut subiectele „simple”,abordabile”, „care nu ne-au pus probleme”.

Cu toate că pe Internet și pe grupurile părinților au apărut informații despre cerințele pe care le-au avut de rezolvat candidații cu mult înainte ca aceștia să iasă din sală, puțini au fost părinții care să se pronunțe cu privire la șansele copiilor.

Voie bună  la ieșirea din sala de examen după prima probă a BAC-ului 2026 FOTO: Alina Mitran
Voie bună la ieșirea din sala de examen după prima probă a BAC-ului 2026 FOTO: Alina Mitran

I-am spus să învețe tot, sau măcar să citească tot ce are în programa pentru examen. Că se trezise că asta nu învață că nu se dă, pe cealaltă n-o învață că e grea. Și i-am spus că în loc să se vaiete, mai bine pune mâna și citește și tot rămâne cu ceva”, și-a povestit mama unui candidat experiența din ultimele săptămâni.

Ei, de învățat ei au învățat. Acum, să vedem ce spun. N-au trecut anii ăștia degeaba”, s-a arătat optimist un alt părinte.

Cu puțin înainte de ora 11.00, candidații care nu au avut nevoie de prea mult timp pentru a răspunde cerințelor subiectelor au început să părăsească sălile de examen. A fost și momentul în care părinții s-au liniștit, văzându-i veseli și mulțumiți de cum s-au descurcat.

„Am stat cu geamurile deschise, am avut și un ventilator și a fost OK”

Au fost chiar OK, nu a fost nimic care să ne pună probleme. Ne-a dat o poezie de George Bacovia la subiectul III, iar la subiectul II ne-a dat perspectiva narativă. Abordabile. Eu am așteptări pentru o notă bună. Au fost fost emoții, normal, mai ales înainte să înceapă”, a spus o candidată. „Mă așteptam să fie mult mai cald, dar a fost OK. Am stat cu geamurile deschise, am avut și un ventilator și a fost OK, nu a fost atât de rău. Ne-am luat noi apă”, a continuat tânăra.

La școala postliceală sanitară se poate intra fără diplomă de Bac, au aflat candidații FOTo: A. M.
La școala postliceală sanitară se poate intra fără diplomă de Bac, au aflat candidații FOTo: A. M.

Pentru candidați este important nu doar să promoveze examenul, ci și să obțină note mari, pentru că în cazul multora de acestea depinde în bună măsură admiterea la facultate.

Voie bună  la ieșirea din sala de examen după prima probă a BAC-ului 2026 FOTO: Alina Mitran
Voie bună la ieșirea din sala de examen după prima probă a BAC-ului 2026 FOTO: Alina Mitran

„La mine e 30%, dau la facultatea de Arhitectură și e 30%”, a explicat candidata.

Bacovia a fost și pe placul altui elev. „Sunt un pasionat de poezie. George Bacovia, foarte simplu, chiar m-am descurcat. Și testul argumentativ, tot așa, o temă ușoară. Eu zic că iau peste 9,80”, s-a arătat optimist un alt tânăr.

Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te aplaudăm că ai încercat”

„Mă așteptam la Marin Preda”

Tot de nivel mediu i s-au părut subiectele și altui absolvent. „Nu mă așteptam să pice Tudor Arghezi, a picat Tudor Arghezi. Sincer, mă așteptam la Marin Preda, dar m-am descurcat, am scris tot ce am știut despre operă. Sper la o notă peste 8,50 – 9.00”, a precizat absolventul de liceu. Subiectele au fost similare cu cele de la simulare. Proba de care se teme mai tare este însă Geografia, „dar sunt încrezător că și acolo o să mă descurc”.

Părinții, rudele, prietenii i-au așteptat pe candidați FOTO: Alina Mitran
Părinții, rudele, prietenii i-au așteptat pe candidați FOTO: Alina Mitran

Deși a fost cald în sala de examen, tânărul a precizat că a avut norocul să fie așezat într-o bancă de lângă fereastră. „Am avut norocul de a sta la fereastră și a mai adiat vântul, deci nu am avut probleme. Personal. În sala de examen a fost cald.”, a mai spus tânărul. Și în cazul său notele contează mult, pentru că media de la Bacalaureat va avea o pondere de 50% în media finală de admitere la facultatea pe care o vizează, Teologia.

Alți candidați se așteptau la romanul „Moromeții”. „De ce nu ne-au dat, mă, Moromeții?”, s-au întrebat între ei. „Nu mai contează, important e că a fost ușor!”, au conchis aceștia. 

La poarta școlii au primit și fly-ere împărțite de reprezentantul unei școli postliceale sanitare, aceste unități de învățământ neratând șansa de a informa potențialii candidați la admitere cu privire la condiții. La postliceală pot fi admiși doar în baza certificatului de absolvire a clasei a XII-a, nefiind necesară diploma de bacalaureat, au aflat tinerii. 

„Au inversat, cumva, subiectele. Se așteptau la «Testament» la Real și «Plumb» la Uman”

Profesorul Christian Ionescu, profesor de Limba și literatura română, dar și dirigintele unei clase a XII-a la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, a venit să-și susțină elevii. Toți au ieșit din sala de examen bucuroși că subiectele nu i-au solicitat foarte mult.

Bacalaureat 2026. Eroare la tipărirea subiectelor de la Limba Română. Profesorii, obligați să le citească elevilor enunțurile în săli

Subiecte ușoare, s-au tot dat. Un element, să zic, de noutate ar fi că au inversat cumva subiectele. Toată lumea se aștepta să fie « Testament» la Real și Bacovia sau Blaga la Uman. În rest, perspectiva narativă am înțeles că a picat la subiectul al II-lea și asta era ușor de văzut. Și au mai avut la textul argumentativ să justifice dacă ar trebui să lase cumva hobby-urile lor, sau ceva de genul acesta, pentru pregătirea pentru examen. Să renunți la ceea ce-ți place pentru examene. Și, iarăși, cred că era destul de ușor, puteau să meargă și către un argument cultural, literar, relativ ușor. (...) Eu zic că s-au descurcat și notele vor fi bune la Română, spre foarte bune. Se așteptau să fie poezie”, a precizat profesorul.

Surpriza pentru candidați a venit câteva ore mai târziu, când Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a decis reprogramarea celei de-a doua probe, cea obligatorie a profilului – Matematică/Istorie – pentru miercuri, 1 iulie 2026. proba ar fi trebuit să aibă loc marți, 30 iunie, însă în multe centre de examen nu s-au putut oferi condiții optime din cauza temperaturii de cuptor.

În județul Olt, s-au înscris pentru a susține probele Bacalaureatului 2.147 de candidați, în nouă centre de examen, dintre aceștia 59 absentând.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite