Polițiști la volan, instruiți cum să-i oprească pe vitezomani. „Noi aici nu facem școală de șoferi...” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instructori specializați îi pregătesc de aproximativ trei ani pe polițiști să reacționeze atunci când au de-a face cu vitezomani care nu opresc la semnal, când pornesc în urmărirea unui infractor, când se grăbesc să ajungă la caz în urma unui apel la 112 etc. Prin cursurile de conducere defensivă vor trece toți polițiștii care conduc în mod ocazional autospeciale de poliție.

Toți polițiștii care conduc autospeciale vor face cursuri de conducere defensivă FOTO: IPJ Olt
Toți polițiștii care conduc autospeciale vor face cursuri de conducere defensivă FOTO: IPJ Olt

De trei ani, de pregătirea profesională a polițiștilor se ocupă o structură special înființată. Atât polițiștii care au la bază școala de poliție, cât și cei angajați din sursă externă parcurg periodic module de curs de autoapărare, educație fizică, tactică polițienească, tragere sau mânuirea armamentului și conducere defensivă.

„Aici facem altceva, un regim de pilotaj”

Pentru a învăța cum să reacționeze în cel mai sigur mod atunci când se află la volanul autospecialei de poliție și se confruntă cu o situație excepțională, polițiștii din Olt împart poligonul cu vecinii din Teleorman. Pista pe care o au la dispoziție, un fost aerodrom din Siliștea-Gumești, pe care o asociație urmează să o modernizeze în curând, este astăzi locul de antrenament pentru viraje periculoase, evitarea obstacolelor și frânare la viteze mari.

„Pentru a face exercițiile într-o notă de siguranță, un poligon trebuie să aibă un minimum de 200 metri lungime, o lățime de 60 de metri, având în vedere zonele de siguranță, și suprafața trebuie să fie netedă și acoperită cu beton de cea mai bună calitate sau ideal ar fi cu asfalt”, ne vorbesc polițiștii despre poligonul visat.

N-au găsit în Olt un astfel de loc, așa că se înțeleg cu colegii din Teleorman și reușesc să-și programează seriile astfel încât să nu se suprapună.

În ziua în care și noi am ajuns în poligon sunt aliniate în coloană nouă autospeciale Dacia Logan. „Își fac treaba”, dau asigurări polițiștii.

Polițiștii din echipaj urcă pe rând la volanul autospecialei pe care o folosesc în mod curent și urmează scenariul pregătit de instructor. Până la proba practică au trecut prin instruirea teoretică și și-au însușit și normele de securitate pe care trebuie să le respecte în poligon.

Deși pare că e vorba doar de adrenalină, concentrare, îndemânare și viteză de reacție, e mult mai mult decât un antrenament. La finalul zilei va urma evaluarea finală, contra-cronometru, iar dacă instructorul consideră că ceva n-a mers bine, polițistului îi poate fi retras dreptul de a conduce autospeciala până la următoarea reexaminare.

Evitarea obstacolelor este cea mai mare provocare FOTO: IPJ Olt
Evitarea obstacolelor este cea mai mare provocare FOTO: IPJ Olt

„Se numește curs de conducere defensivă și în regim prioritar, nivelul 1. Vorbim de polițiști care conduc în mod ocazional autospeciale. (...) Lucrăm cu polițiști de la ordine publică, transporturi, avem judiciar, investigații criminale. Sunt exerciții relativ complexe. Avem îndemânare, ce înseamnă să frânăm de urgență în condiții speciale și circulația în regim prioritar: când ești implicat într-o urmărire, când trebuie să ajungi la un apel 112 în regim de urgență și tot așa”, explică subcomisar de poliție Răzvan Nicolaescu, instructor conducere defensivă și în regim prioritar în cadrul IPJ Olt, ce se desfășoară în poligon.

Se pune mare accent pe îndemânare, la un nivel peste cel necesar unui șofer obișnuit.

„Noi aici nu facem școală de șoferi, se presupune că dacă ai cel puțin permis categoria B știi să conduci, nu neapărat autospeciala, cât orice autovehicul. Ai baza. Noi aici facem altceva, un regim de pilotaj, adică un regim special. Și defensiv, ceea ce înseamnă că și dacă mergi în regim prioritar ești obligat să eviți alte evenimente nedorite”, completează scms. Nicolaescu.

Siguranța ta și a colegului, protejarea autospecialei și grija de a nu afecta alți participanți la trafic sunt obiectivele pe care polițiștii știu că trebuie să le urmărească permanent.

Evitarea obstacolelor, probă de foc

Exercițiile sunt astfel concepute încât să-i pună pe polițiști cât mai aproape de situațiile reale cu care se pot confrunta. Dintre toate provocările, evitarea obstacolelor le dă emoții. Este și cel mai complex dintre exerciții, exersat la viteză în creștere de la prima până la ultima repetare. 

„Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai complexe exerciții pe care le facem în poligon este evitarea obstacolelor. Adică, ne deplasăm în regim prioritar, în regim de urgență, avem pe o bandă de mers ceva neprevăzut și, nemaiputând să frânăm, trebuie să folosim brațele să evităm impactul cu obstacolul respectiv. Adică o virare bruscă la stânga sau la dreapta, să putem evita și impactul și a ieși în decor cu autospeciala. Atenție, totul se face la viteze mari, imitând traficul urban”, descrie instructorul cum decurge scenariul.

Elevilor săi li se pare greu, recunoaște acesta, de aceea atunci când ajung în poligon trebuie să fie pregătiți să renunțe la anumite obișnuințe din viața de șofer „simplu”.

Evitarea obstacolelor este cea mai mare provocare FOTO: IPJ Olt
Evitarea obstacolelor este cea mai mare provocare FOTO: IPJ Olt

„Dacă nu ai o poziție corectă la volan, dacă nu ții mîinile „la 9 și la 3”, cum spunem noi, pe volan, atunci nu vei putea să execuți exercițiul în mod corect. Și asta li se pare mai greu, pentru că mulți dintre ei sunt obișnuiți cu un anumit stil de a conduce, un stil pe care l-au învățat la școala de șoferi, dar care este oarecum diferit de ceea ce facem noi, pentru că noi executăm la viteze mai mari față de normal, față de patrulare”, completează instructorul.

„Bravo! Bravo! Prima interacțiune și a mers bine”

Emoții există. Treci la volan după ce colegul a executat o primă serie și ai stat în dreapta. Instructorul trece pe la fiecare și verifică dacă respecți poziția corectă astfel încât să poți executa eficient mișcările. Îți aștepți rândul. Evaluezi critic evoluția colegilor din fața ta, ești ochi și urechi la ce transmite instructorul prin stație și, dacă n-a ieșit chiar de prima dată așa cum ți-ai imaginat, evaluezi rapid ce n-a mers astfel încât la următoarea cursă să fie mai bine.

„Gata, dăm drumul. Începem cu 30-35, cu jalonare cu fața. Dă-i drumul! Foarte-bine, foarte bine ai desenat! Perfect! Reducem viteza, imităm o intersecție, partea exterioară și accelerăm. Foarte bine! Bravo, bravo, ai fost foarte atent, ai înțeles partea de teorie! Accelerează, te duci peste 60. Următorul! Ați văzut la colegul, prima interacțiune și a mers foarte bine. Tot așa vă vreau!”, transmite instructorul. Și pleacă următorul echipaj. „Foarte bine! Bravo! Bravo! Perfect! Da, reducem viteza acolo. Partea exterioară, accelerăm, accelerăm, da, și muncim acum. Foarte bine! Foarte bine! Bravo! Bravo! N-are nimic, ia un pic exteriorul, că le-ai lovit pe toate (n. red. - obstacolele). Bună și frânarea... Următorul!”.

„Ceea ce facem noi acum poliția maghiară face din 1995”

În programul de pregătire pentru polițiști există și un modul foarte important în care li se prezintă noțiuni teoretice și se dezbat studii de caz. Accidente întâmplate sunt analizate din toate unghiurile și polițiștii află cât de importantă a fost viteza, cum și-a pus amprenta faptul că șoferul sau pasagerul nu purtau centura de siguranță, putea fi sau nu evitat impactul etc.. Purtarea centurii de siguranță este, de altfel, unul dintre elementele asupra cărora se insistă permanent, iar din studierea efectelor accidentelor cursanții înțeleg repede și de ce.

Sesiunea de antrenament durează o zi întreagă FOTO: IPJ Olt
Sesiunea de antrenament durează o zi întreagă FOTO: IPJ Olt

Ceea ce facem noi acum poliția maghiară face din anul 1995, oarecum este patentat de ei acest sistem de conducere defensivă, este adoptat și de Poliția Română începând cu anul 2021 și ușor-ușor ne perfecționăm. În schimb, stăm foarte prost la infrastructură, din cauza faptului că nu avem poligoane”, mai adaugă instructorul care de curând a participat la o pregătire, alături de alți 20 ofițeri români, într-un centru de excelență din Ungaria.

Obiectivul este ca în acest an fiecare polițist din cadrul IPJ Olt să parcurgă acest curs de conducere în regim prioritar și conducere defensivă.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite