Video Liceele din Slatina, dotate cu defibrilatoare. „Spune ce să faci, când să faci, cum să faci. Important este să aveți curaj”

0
0
Publicat:

O asociație și-a propus să doteze până la sfârșitul acestui an toate liceele din municipiul Slatina cu defibrilatoare, aparate care pot face diferența între viață și moarte în cazul unui stop cardio-respirator. Elevii au fost instruiți să le folosească.

Asociația „SOS Viață”, un ONG care de câțiva ani desfășoară în județul Olt, printre multe acțiuni, și evenimente prin care educă publicul larg în domeniul medical, a instalat al cincilea defibrilator într-o unitate de învățământ. Obiectivul este ca până la sfârșitul acestui an toate liceele din Slatina să beneficieze de un astfel de dispozitiv, iar cât mai mulți dintre elevi și profesori să fie pregătiți să-l folosească.

Elevii au fost interesați să afle ce au de făcut într-un caz de urgență FOTO: ISU Olt
Elevii au fost interesați să afle ce au de făcut într-un caz de urgență FOTO: ISU Olt

Liceul Economic „P.S Aurelian” a fost al cincilea beneficiar, ocazie cu care elevii au fost instruiți cum să folosească aparatul pe care în statele dezvoltate îl regăsim în cele mai aglomerate locuri publice. Și profesorii lor au fost instruiți anterior tot de reprezentanții „SOS Viață”.

Președintele asociației, Alin Băsășteanu (prezent la eveniment în dublă calitate, reprezentând atât asociația, cât și ISU Olt, al cărui purtător de cuvânt este), a precizat că proiectul prin care cele șapte licee vor fi dotate cu defibrilatoare este finanțat prin intermediul fondurilor nerambursabile oferite de Primăria Slatina și din fondurile asociației. Echipamentul montat acum este al cincilea, iar până la finele acestui an vor fi montate și ultimele două. Instruirile se realizează cu ajutorul personalului SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, mulți dintre salvatori sprijinind de altfel activ asociația. Primul defibrilator a fost montat în incinta Liceului cu Program Sportiv, fiind prima alegere și pentru faptul că liceul găzduiește în sala de sport meciurile echipei municipale de handbal feminin la care prezența publicului este numeroasă.

„Dacă noi atingem pacientul, ar putea recunoaște ritmul nostru cardiac”

Liceenii au aflat în ce cazuri se folosește defibrilatorul semi-automat, și mai ales cum, de la coordonatorul echipajelor SMURD din cadrul ISU Olt, asistentul medical Cătălin Stănciuleasa, după ce președintele asociației le-a explicat unde va fi dispozitivul amplasat și cum funcționează.

Pentru a exersa s-a folosit în schimb un defibrilator de antrenament, foarte asemănător celui donat. Dispozitivul, au putut constata tinerii, este relativ ușor de utilizat, ghidând utilizatorul pas cu pas, de la montarea padelelor pe pieptul pacientului și până la descărcarea șocului electric și indicația, dacă situația o impune, de continuare a compresiilor toracice.

S-a folosit un defibrilator de antrenament FOTO: ISU Olt
S-a folosit un defibrilator de antrenament FOTO: ISU Olt

Elevii au aflat și de ce, în cele două momente cheie – detectarea ritmului cardiac al pacientului și descărcarea șocului electric - nici salvatorul și nicio altă persoană nu trebuie să aibă contact direct cu pacientul. „Dacă noi atingem pacientul, (n. red. – dispozitivul) ar putea recunoaște ritmul nostru cardiac”, a venit explicația pentru prima dintre situații. Important este de asemenea și ca salvatorul să aibă ajutoare, atât pentru a putea lua legătura mai rapid cu echipajele de prim ajutor, prin 112, cât și, în cazul în care se constată că persoana care are nevoie de ajutor este în stop cardio-respirator, pentru a executa, pe rând, compresiile toracice până la sosirea echipajelor, manevrele fiind solicitante fizic.

Asociația SOS Viață a donat al cincilea defibrilator către școli FOTO: ISU Olt
Asociația SOS Viață a donat al cincilea defibrilator către școli FOTO: ISU Olt

Defibrilatorul se folosește întotdeauna în condiții de siguranță, li s-a subliniat elevilor, fiind exclus mediul umed. Montarea electrozilor pe pieptul pacientului trebuie făcută în mod corect, din acel punct aparatul ghidându-l pe salvator. Butonul de șoc se apasă doar după ce salvatorul s-a asigurat că nu se află nimeni în contact direct sau indirect cu pacientul.

Este un dispozitiv în limba română, vorbește, spune ce să faci, când să faci, cum să faci. Important este să aveți curajul să-l utilizați”, li s-a adresat as. Stănciuleasa tinerilor care au dovedit interes real pentru ce li se prezintă.

Până la a folosi efectiv defibrilatorul, care este util doar în cazul unui stop cardio-respirator, persoana care acordă ajutor trebuie în schimb să parcurgă o serie de pași.

Elevii au mai aflat că există patru categorii de vârstă, pentru care protocolul de prim-ajutor în caz de stop cardio-respirator este diferit: nou-născut, sugar, copil și adult. Exercițiul a fost făcut pentru ultimele două dintre acestea.

Cum stabilești dacă pacientul are nevoie de resuscitare

Siguranța salvatorului și a victimei este prima regulă care se aplică în cazul în care ne pregătim să oferim primul ajutor. „Îndepărtăm or pericolul de victimă, or victima de pericol, pentru a putea acționa în condiții de siguranță. Când nu există pericol, acționăm”, au aflat tinerii.

Salvatorul trebuie să coboare la nivelul pacientului pentru a stabili nivelul de conștiență. Verificarea se face atât tactil, cât și verbal. „Punem mâna pe pacient, pe umeri, îl mișcăm și-i adresăm întrebări simple. Ești bine? Mă auzi? Te doare ceva? Ce-ai pățit? Cum te cheamă?”, a continuat expunerea.

Dacă pacientul nu deschide ochii și nu vorbește, este un pacient inconștient. În acel moment sunăm la 112 sau rugăm pe altcineva să facă asta (dacă există posibilitatea). Dacă pacientul este inconștient, se merge mai departe și se verifică respirația, iar pentru acest pas se deschide obligatoriu calea aeriană, au aflat tinerii. Hiperextensia capului, prin ridicarea bărbiei și împingerea capului pacientului spre spate, se realizează doar după ce ne-am asigurat că nu sunt urme de traumă. Se deschide gura pacientului și prin metoda P.A.S. se verifică dacă acesta respiră. „Ce înseamnă PAS? Privesc - toracele, ascult - cu urechea respirația și simt - pe obraz”, au mai aflat elevii.

Cu privirea orientată spre torace este observat pacientul timp de aproximativ 10 secunde. Dacă se constată că acesta nu respiră, se apelează din nou 112 și se transmite că pacientul este în stop cardio-respirator. Pacientului i se dezvelește pieptul și se șterge de eventuale lichide. Ulterior se identifică punctul de compresie, acest pas realizându-se împărțind osul median al toracelui pe jumătate. În jumătatea inferioară se poziționează podul palmei pe stern, se împletesc degetele mâinilor și cu podul palmei pe punctul de compresie se începe aplicarea celor 30 de compresii, urmate de două ventilații.

Defibrilatorula  fost instalat în internatul liceului FOTO: ISU Olt
Defibrilatorula fost instalat în internatul liceului FOTO: ISU Olt

Dacă am aflat că există un defibrilator disponibil și acesta a fost adus, în cazul în care pacientul nu răspunde primelor manevre se montează padelele defibrilatorului și se începe procedura.

Elevii au mai aflat că cele mai frecvente situații în care se poate ajunge la stop cardio-respirator în context școlar ar putea fi cele în care o persoană se îneacă cu un corp străin. Ajunși în acest punct, elevilor le-a fost prezentată și modalitatea în care se acordă primul ajutor în acest caz. Dacă manevra Heimlich nu dă rezultate, iar persoana care are nevoie de ajutor intră în stop cardio-respirator, se aplică manevrele descrise anterior.

Printre elevii care au venit să învețe cum să acorde primul ajutor s-au aflat și doi tineri care chiar în această perioadă urmează cursurile de prim-ajutor la ISU Olt, în cadrul programului „Salvator din pasiune”. Spun că sunt cunoștințe pe care cu toții ar trebui să le știm. În plus, unul dintre tineri a mărturisit că ar vrea să urmeze o carieră în domeniu.

„Au teama că ar putea face ceva greșit”

Tinerii sunt o categorie aparte de cursanți, a dezvăluit Cătălin Stănciulesa. Și ei, ca de altfel toți cursanții, au teama de a acționa atunci când se văd efectiv într-o astfel de situație, însă la cursuri sunt foarte entuziaști. „Au teama că ar putea face ceva greșit, cu toate că le-am explicat că nu au ce să facă greșit în situații pentru care s-au pregătit. Se instalează panica”, a explicat reprezentantul ISU Olt. Ce li se mai întâmplă tinerilor este ca, odată ajunși în mijlocul colegilor sau prietenilor de aceeași vârstă, să pună la îndoială corectitudinea celor învățate la curs, influențați fiind de diverse postări din social-media. „Nu așa se face, că am văzut eu pe TikTok!”- este o replică pe care instructorii o întâlnesc.

Elevii și-au dorit să exerseze manevrele de compresie toracică  FOTO: ISU Olt
Elevii și-au dorit să exerseze manevrele de compresie toracică FOTO: ISU Olt

La adulți se întâmplă altfel. Unii vin fără prea mari așteptări, convinși că este „încă un curs”, însă la final sunt impresionați. Ce și-ar dori și unii și ceilalți este să aibă la dispoziție mai mult timp pentru a primi informația și pentru a exersa sub supravegherea personalului autorizat partea practică.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite