Florar în pandemie. „Ne-am dus prima dată la târg şi oamenii au început să râdă. «Flori la târg! Cine a mai pomenit?»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sera producătorului din Olt care nu s-a dat bătut în pandemie FOTO: Adevărul
Sera producătorului din Olt care nu s-a dat bătut în pandemie FOTO: Adevărul

Au avut un an 2020 cu mari încercări, i-au dat de cap, însă provocările nu se mai termină. Cum mai reuşesc producătorii de flori să scoată profit din munca de peste an.

Începutul lunii martie este, pentru producătorii de flori, aproape cea mai profitabilă perioadă din an. Încep să pregătească încă din toamnă cadoul parfumat care să le bucure femeilor inima de ziua lor.

Urmează lunile aprilie, mai şi iunie, de asemenea propice vânzărilor, pentru că cei care îşi pregătesc curţile, grădinile sau balcoanele încep să caute variante parfumate. Însă de aici vine şi provocarea. Cum va fi 2021, ne mai paşte o izolare, vor mai fi clienţi, a fost munca de peste an cu folos?

Marian Papuc este un producător de flori din judeţul Olt cu o experienţă de aproape 14 ani. A trăit, ca toată lumea, un an 2020 în care a trebuit să se adapteze. 

„Nu ştiu ce au făcut genetic olandezii să depindem de ei “

„Nu vindem tot anul. Începem la 1 martie, noi am avea să vindem şi în martie, numai că e o perioadă moartă. Lunile florilor sunt aprilie, mai şi iunie, după, ne târâim să scoatem cheltuielile, pentru că se consumă multă apă, vine factura la curent, trebuie să luăm combustibil pentru iarnă… Mai scoatem în toamnă crizanteme cu care, cum spun eu – ai cu ce te spăla pe mâini la momentul ălă“, explică producătorul care speră să vândă ce a pregătit în perioada 1-8 martie. 

Greu, pentru că în localitatea cea mai apropiată, Slatina, reşedinţa judeţului, şcolile funcţionează în scenariul galben, iar cei mai mulţi elevi învaţă din faţa calculatorului. Florarii chiar ştiu că dacă până pe 8 martie nu fac vânzare, puţin probabil să mai reuşească să lichideze stocul în zilele care urmează. E vorba de primele flori din ofertă.

„ După 9 martie nu se mai uită nimeni, poate că se mai duce cineva, pe undeva, şi a uitat să dea o floare şi-i e ruşine, totuşi“, explică producătorul care este, de fapt, miza acestor zile.

Munca pentru a bucura clienţii cu un cadou deosebit începe din toamnă FOTO: Adevărul

florar valea mare olt - foto adevărul

Zambilele nevândute, pe de altă parte, nu le vor mai aduce venituri producătorilor. „Bulbii de zambile vin din Olanda. Şi dacă rămân bulbi, să spunem că au rămas 200 de zambile, pentru anul următor nu vor mai fi la fel. Nu ştiu ce au făcut genetic olandezii să depindem de ei. Şi floarea pe care o face anul următor nu se mai compară cu cea de anul acesta. Eu le spun clienţilor la piaţă, niciodată nu i-am păcălit pe oameni“, spune Marian Papuc.

Lupta pe o piaţă aproape inexistentă

Florarul a pornit afacerea parfumată din nevoie, cu 14-15 ani în urmă. Şi el şi soţia sa lucraseră o perioadă în Spania. Căsătoriţi de curând, cu multe nevoi într-o gospodărie nouă, au încercat, la sugestia părinţilor, mai întâi cu legume.

„Am fost în Spania, am venit în 2005,  în mai, acasă, în toamnă m-am căsătorit. Ne-am mutat aici (n. red. - în localitatea Valea Mare), ne ajutaseră părinţii. Ce să facem, ne întrebam Am făcut solar în iarna aia, am plantat legume. Ne-am dus la piaţă şi - hai să luăm şi noi câteva flori, ce-ar fi să facem şi noi flori. Şi în 2007 ne-am apucat. Cu legumele e treabă bună, dar trebuie să ai spaţiu, noi atunci n-aveam, acum ne-am extins. La flori e mai multă investiţie, în schimb,  dintr-un profit de 100 lei, la flori bagi 70 garantat înapoi“, a explicat Marian Papuc.

Şi mai greu decât să le producă a fost să vândă florile unei clientele care nu avea acest obicei de a-şi împodobi grădina sau balconul.


Marian Papuc produce flori de 14 ani FOTO: Adevărul

florar valea mare olt - foto adevărul

„Când am luat legătura cu furnizori de plante mi-am dat seama că sudul ţării era puţin educat pe ce înseamnă partea de frumos şi de plante. De la Drăgăşani în jos nu prea aveau de a face cu florile. Oamenii s-au antrenat de la unul al altul. Dacă vecinul a luat trei ghivece anul ăsta, le-a pus la balcon şi a fost frumos, dintr-o concurenţă de-asta – ce, eu sunt mai prost, n-am şi eu 40 de lei, să-mi iau?! – uşor-uşor s-a pornit totul“, a povestit florarul.


Au vândut încă de la început în pieţe şi târguri. Cu târgurile din mediul rural, cu afluenţă mare de clienţi, a fost cel mai greu. „Ne-am dus prima dată la târg la Porcoava cu flori şi au început să râdă oamenii, la modul că - «flori la târg cine a mai pomenit?»“, şi-a amintit producătorul cât de greu a fost să-şi formeze segmentul de cumpărători care astăzi, din fericire, îl caută şi acasă.

Târgurile au rămas, de altfel, cea mai bună piaţă pentru florarii din zonă, de aici şi temerea că greul va veni din nou, pentru că un alt târg mare, deschis de curând, se închide deja din cauza ratei îmbolnăvirilor. „E ceva ce nu vom putea înţelege. Cum de pieţele şi târgurile reprezintă, ni se spune, un pericol, iar mall-urile înţesate de oameni, în care mergem şi noi şi dumneavoastră, şi vedem cum sunt, nu“, e mai mult o constatare amară a producătorului.

„Au fost momente când vorbeam cu soţia să abandonăm“

Să rezişti pe cont propriu e mult mai greu decât s-ar putea crede privind din afară. Au fost momente, şi nu doar pandemia le-a scos la iveală, în care soţii Papuc s-au întrebat dacă nu cumva ar câştiga banii pentru traiul de zi cu zi mai uşor lucrând în străinătate.

„Au fost momente când vorbeam cu soţia să abandonăm şi să mergem la contracte în afară. Acolo te-ai dust trei luni… Ştiţi când faci asta? Când oboseşti foarte tare, simţi că nu mai poţi, că… Lucrurile nu sunt întotdeauna roze. Şi am zis – avem doi copii, două fete, ce facem? Distrugem copiii pentru prostiile noastre? Chit c-o fi mai greu, dar suntem lângă copii. Seara, când vii în casă, le simţi pulsul… -  Aşa am gândit-o!“, a mai spus Marian Papuc, explicând cum de fiecare dată găseşte, alături de soţie, puterea să meargă mai departe.

Seminţele şi răsadul de flori vin din afară, a dezvăluit producătorul FOTO: Adevărul

florar valea mare olt - foto adevărul

„Lucrul nu se termină niciodată. În ianuarie plantăm muşcate, petunia şi alte flori anuale. În martie vindem zambila pe care am plantat-o în septembrie-octombrie, vindem cyclam-ul pe care l-am plantat în august. Vindem primula pe care am plantat-o în septembrie şi după, începem cu panselele şi butonaşii care s-au semănat la sfârşitul lui august, tot timpul e de muncă“, a rezumat producătorul de flori cum curge timpul în sera de flori. 

De profit considerabil încă nu poate fi vorba, totdeauna mai apare câte ceva de făcut, însă serele sunt sursa de venit pentru viaţa de zi cu zi. 

„Putem supravieţui ca familie, dar nu pot spune că am făcut din asta o afacere. Am mai construit un solar, am luat o centrală, am mai cumpărat o maşină cu care să transportăm florile… Ăsta e profitul nostru. Nu ne văităm, să nu-nţelegeţi asta. Aşa sunt lucrurile.  Copiii mei spun că nu vor să facă aşa ceva. Ei văd ce muncă este şi nu vor“, a explicat producătorul care a construit totul experimentând, greşind uneori, înregistrând pierderi, inspirându-se de pe Internet sau schimbând informaţii cu alţi producători.

Ne întoarcem la perioada grea prin care trecem cu toţii. Ce a adus bun pandemia, între toate încercările, spune Marian Papuc, a fost segmentul de clienţi care au plasat comenzile online şi cărora producătorul le-a livrat marfa la domiciliu. Şi s-a mai întâmpat ceva, a dezvăluit florarul. Oamenii, clienţii finali, dar şi comercianţii, s-au uitat în jur, nu peste granite, şi au descoperit că sunt producători şi acasă şi că nu e nevoie să aducă marfa din Ungaria, de exemplu.

„Dacă venea pandemia o săptămână mai devreme eram terminaţi“

„Anul trecut a fost un an greu pentru toată lumea. Ce a însemnat până la 10-15 martie, ne-am putut descurca binişor, nu pot să spun că am rămas cu plante, dacă venea pandemia o săptămână mai devreme eram terminaţi. Pentru unguri, de exemplu, a fost un an foarte greu. Ei exportau către români multă marfă. Fiind pandemia şi nu s-a mai putut trece, ne-a ajutat un pic pe noi. Din tot răul care s-a-ntâmplat, lucrul ăsta a fost bun, pentru că cine se ducea să ia marfă de la unguri intra două săptămâni în carantină, şi nu a mai riscat nimeni să facă treaba asta.

Clienţii pot plasa comenzi, în localităţile apropiate producătorul făcând livrarea la domiciliu FOTO: Adevărul

florar valea mare olt - foto adevărul

Am livrat şi la domiciliu. Noi, când suntem contactaţi, facem treaba asta. Dacă vom fi contactaţi, avem tot interesul să ne vindem marfa. Floarea nu e un produs pe care să-l pui pe curier. Nu e de pus în colet şi aruncat aşa… Am livrat la domiciliu chiar noi, doar aici, în zonă. Trebuie să ne adaptăm. Altfel, ce facem, rămânem aici văitându-ne?! Am învăţat să nu renunţăm!“, a conchis Marian Papuc.

Vă recomandăm şi:

 Povestea brazilianului cu tată pastor prezbiterian convertit în România la ortodoxie. „Am găsit frumuseţea deplină a credinţei creştine”

Povestea tulburătoare a generalului-erou care s-a vaccinat la 105 ani. Este bunicul profesorului care a murit după vaccin

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite