Incendiu violent la Suceava. Arde Palatul Administrativ unde îşi au sediul Prefectura şi Consiliul Judeţean - VIDEO
0Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la acoperişul Palatului Administrativ din Suceava, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Până în prezent nu au fost semnalate victime. Numărul autospecialelor de stingere a fost suplimentat.
UPDATE 11:25 - Intervenţia pompierilor a început cu stângul, din cauza lipsei presiunii la hidranţii de apă din zonă.
Pompierii le-au solicitat serviciilor de voluntari din comunele limitrofe să trimită cisterne cu apă pentru a ajuta la stingerea incendiului. A ars în totalitate o bucată consistentă de mansardă. Autorităţile locale şi judeţene sunt în continuare la faţa locului, însă nu au făcut declaraţii. Cauza incendiului rămâne necunoscută, iar martori afirmă că în clădire nu erau prevăzuţi senzori de fum.
„Referitor la faptul că nu a functionat un hidrant in zona Prefecturii, precizăm că acel hidrant era scos din funcţiune înca de la implementarea proiectului esplanadei. In zona exista alti 10 hidranti in careul stradal care inconjoara Palatul Administrativ. Nu au fost probleme cu refularea apei pentru autospecialele pompierilor.”, au declarat reprezentanţii ISU.
Nici până la această oră incendiul nu a fost lichidat în totalitate.
Palatul Administrativ din Suceava a fost construit între anii 1903-1904 şi este o clădire de patrimoniu în stil baroc, inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava, din anul 2004.
UPDATE 09:56 - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că în sprijin acţionează şi o maşină de stingere şi o autoscară de la ISU Botoşani.
Astfel, în prezent intervin 12 maşini de stingere, o cisternă a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, cu cantitate de 20 t de apă, 4 autoscări şi 2 ambulanţe SMURD.
Un violent incendiu a izbucnit sâmbătă, 6 martie 2021, în cursul dimineţii, în centrul municipiului Suceava. Un nor gros de fum a putut fi observat în zona Palatului Administrativ care găzduieşte Prefectura şi Consiliul Judeţean. La scurt timp, la lucarnele acoperişului au putut fi observate şi flăcările unui incendiului ce pare să fie de proporţii.
Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului, încercând să stigă flăcrile şi să reducă pagubele.
Deocamdată nu este cunoscută cauza incendiului. Ştire în curs de actualizare.