Banii nerambursabili pe care îi pot accesa legumicultorii în acest an. „La bancă trebuie să-i dăm înapoi, aceștia sunt gratis”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legumicultorii, care de ani buni cer programe speciale pentru a putea să-și dezvolte fermele și să poată concura cu fermierii din UE, așteaptă în acest an deschiderea mai multor programe, dar și să poată accesa credite cu dobândă mică.

Fermierii care produc legume în spații protejate așteaptă să acceseze programe europene FOTO: arhiva
Fermierii care produc legume în spații protejate așteaptă să acceseze programe europene FOTO: arhiva

Tinerii fermieri care vor să se instaleze în mediul rural și să dezvolte o fermă au în acest an posibilitatea să acceseze un ajutor de 70.000 euro, bani nerambursabili. Programul a fost deschis în noiembrie 2023, iar limita alocată acestuia este aproape consumată (informații actualizate despre aceste fonduri sunt disponibile pe site-ul AFIR). Printre potențialii beneficiari, legumicultorii care cultivă în spațiu protejat sunt de departe avantajați de condițiile de eligibilitate, acestora acordându-li-se punctaj suplimentar.

„Sunt favorizați cei care chiar doresc să facă treabă”

„E pentru prima dată când se găsește o departajare pentru partea de legumicultură în spații protejate și chiar putem dezvolta sectorul. Sunt favorizați cei care chiar doresc să facă treabă. Este o sumă destul de ok. Când vorbim de finanțare nerambursabilă,  aceștia  nu sunt bani cu împrumut, ca la bancă. Dacă te duci la o bancă, ești tânăr fermier, n-ai istoric, și chiar fermier mic, neavând istoric, dacă obții un credit de 10.000 – 15.000, maxim 20.000 euro. Dar, să nu uităm că la bancă trebuie să-i mai dăm și înapoi și mai plătim și dobândă. Aceștia sunt bani gratis, pentru un tânăr fermier la început de drum este un start”, spune consultantul Ion Păunel.

Minimum 28.000 euro trebuie investiți în echipamente și utilaje, iar pentru fermierii care au în plan să investească 10% pentru o componentă eco a proiectului lor se acordă punctaj suplimentar.

Tinerii fermieri care în exercițiul financiar trecut au beneficiat de programul „Instalarea tinerilor fermieri” nu mai pot aplica pentru aceeași măsură, însă au acces la finanțare printr-un alt program.

„Se va mai deschide încă o linie de finanțare – „Sprijin pentru fermele mici”. Va fi o continuare a liniei 6.3 cu aceeași denumire, unde primeau 15.000 euro. Acum se vor primi 50.000 euro, cu parte de co-finanțare de 15%”, a explicat Păunel.

Programul „Tomata”, deși criticat constant, merge mai departe

În 2024 legumicultorii pot accesa în continuare și programul „Tomata”. Contestat pentru că stimulează doar producerea de legume în spații protejate, suma mică acordată nepermițând investiții semnificative pentru a se putea dezvolta și partea de condiționare, depozitare și comercializare, programul mai are dezavantajul că duce în anumite perioade la surplus de legume în piață, câștigurile fermierilor fiind atunci derizorii. Cu toate neajunsurile, programul considerat deja depășit este cerut și așteptat an de an de legumicultori.

Tot în 2024 se așteaptă deschiderea unei alte linii de finanțare, cu valoare a proiectelor între 10.000 euro și până la 500.000 euro.

„Aici vom avea o mică problemă, partea de finanțare este 65%, iar contribuția fermierului este de 35%. (...) Să nu se sperie de acea parte de 35%. În primul rând că te responsabilizează, e vorba și de banii tăi investiți acolo. Iar dacă fermierul nu are bani și nici istoric bancar, cel puțin din declarațiile domnului ministru, pentru cei care doresc să acceseze linii de finanțare cu parte de co-finanțare se va deschide un program cu o dobândă subvenționată de maximum 1,95%. Toate celelalte comisioane vor fi subvenționate de către statul român. Mi-aș dori să se și implementeze, domnul ministru a zis că de la începutul anului va intra în vigoare. Am înțeles că a fost prinsă și în bugetul pe 2024”, a mai precizat consultantul Ion Păunel.

Această posibilitate de a împrumuta bani cu dobândă mică o vor avea, după cum au avut loc discuțiile, și fermierii care nu accesează fonduri europene, dar vor să-și dezvolte ferma pe cont propriu, a mai spus Păunel.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite