VIDEO Ghiţă Ciobanul, cel mai cunoscut baci din România, are un cântec dedicat: „Ghiţă, eşti cioban cu mare fiţă/ Stâna ta acum o ştie/ O întreagă Românie”
0
Cel mai cunoscut baci din România, protagonistul reclamelor la compania de telefonie mobilă Vodafone, are acum şi o piesă dedicată, interpretată de solista Mihaela Belciu.
Solista însoţită de instrumentişti a urcat până sus la stâna lui Ghiţă Ciobanul, unde au filmat împreună videoclipul piesei ”Ghiţă Ciobanul”.
”Am filmat sus la stână, o zi au durat filmările”, a declarat Ghiţă Ciobanul pentru Adevărul, acesta adăugând că îi place melodia fiind vorba despre muzică populară, preferata lui.
”Sus în vârful muntelui/În Jina Sibiului/Îşi plimbă cu drag tot anul/Oile Ghiţă Ciobanul
Ghiţă, Ghiţă, Ghiţă/Eşti cioban cu mare fiţă/ Stâna ta acum o ştie/ O întreagă Românie
Faină viaţă ai la stână/Că stai cu tabletă în mână/Eşti pe Facebook toată seara/Să te vadă toată ţara
Cum răsare soarele/La păscut sunt oile/Cea mai faină-n tot Ardealu/Stâna lui Ghiţă Ciobanu”, sunt versurile melodiei abia lansate, care face deja furori pe internet.
Vă mai recomandăm: