Sindicaliştii din Tineret şi Sport, în grevă generală. „Administratorul este şi mecanic, şi fochist, şi instalator, şi şofer”
0Sindicaliştii din domeniile Sport şi Tineret au intrat de astăzi în grevă generală. Aceştia solicită salarii echitabile. Anterior, angajaţii din aceste domenii care fac parte din Sindicatul Naţional Sport şi Tineret au organizat două greve de avertisment şi un miting de protest la Bucureşti.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret au anunţat că salariaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi din federaţiile sportive naţionale au intrat în grevă generală începând de astăzi, 8 august, ora 8.00. „De la declanşarea protestelor nu s-au facut progrese în rezolvarea nemulţumirilor celor care muncesc în Sport şi Tineret, MTS-ul nu a iniţiat negocieri reale pentru deblocarea situaţiei reclamate. Angajaţii din subordinea MTS sunt hotărâţi să îşi recapete drepturile, să nu mai muncească fără să fie plătiţi şi solicită “plată egală pentru muncă egală” - se arată într-un comunicat de presă.
Protestul se desfăşoară la nivel naţional şi va afecta activitatea din Cluburile Sportive Municipale, Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, Directia pentru Sport si Tineret a Municipiului Bucuresti, Casele de Cultură ale Studenţilor, Complexurile Sportive Naţionale şi Federaţiile Sportive Naţionale.
Potrivit preşedintelui Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, Andy Nagy, în judeţul Sibiu sunt aproape 40 de angajaţi membri ai sindicatului: 16 activează la Direcţia judeţeană pentru tineret şi sport, iar 20 - la Clubul Sportiv Municipal Sibiu.
Sindicaliştii se plâng de faptul că angajaţii din cadrul instituţiilor din subordinea MTS au salarii diferite pentru funcţii similare şi solicită „egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare”. De asemenea, lipsa de personal şi supraîncărcarea cu sarcini a angajaţilor existenţi este o altă problemă identificată, la fel ca şi faptul că „administratorul este şi mecanic, şi fochist, şi instalator, şi şofer”. „Cumulul de funcţii este dus la extrem, fără beneficii salariale, dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuţii”, mai atenţioenază sindicaliştii.
Aceştia acuză Ministerul Tineretului şi Sportului că este imun la orice propunere de corectare a situatiei salariatilor şi pentru faptul că respinge dialogul constructiv; „puţinele întâlniri se produc cu greu şi fără finalizare concretă”. Printre alte revendicări şi probleme identificate se numără: 70% dintre salarariaţi au venituri de 1.300 de lei net fără diferenţiere în funcţie de studii, funcţii, răspundere sau complexitatea muncii; nu se acordă sporul/gradaţia de vechime; sunt plătiţi la fel şi angajaţii cu 1 an şi cei cu 35 de ani vechime (...); în MTS în afara salariului de baza nu se acordă nici un spor prevazut de lege; MTS impune o salarizare inechitabilă în federaţiile sportive naţionale, respectiv salariul minim pe economie, fără diferenţiere după funcţie, studii, vechime etc.; nu se acordă voucherele de vacanţă în toate structurile subordonate MTS, iar impozitarea a fost realizată neunitar. etc
Amintim că pe data de 27 iulie 2018 şi pe 2 august sindicaliştii din Tineret şi Sport au organizat greve de avertisment, cu încetarea activităţii înter orele 10.00-12.00, salariaţii protestând în faţa propriilor instituţii. Pe 2 august, la Bucureşti, în faţa sediului ministerului de profil aproximativ 300 de persoane au venit la un miting, având aceleaşi revendicări.
Potrivit lui Andy Nagy, greva generală va continua până când revendicările vor fi satisfăcute la nivel oficial. Astăzi, sindicaliştii urmează să aibă o întâlnire la minister, la ora 15:00.