Sibiu: Petruţa Dorca, locul 3 în finala „Das Super Talent”
0Ajunsă în finala concursului „Das Super Talent“, sibianca Petruţa Cecilia Dorca a impresionat aseară încă o dată publicul german, dar şi juriul concursului din Germania, cu naiul său.
Piesa „Memory“, care face parte din coloana sonoră a musical-ului „Cats“ a dus-o pe fosta elevă a Liceului de Artă din Sibiu până pe locul trei, în ultima etapă a concursului.
Susţinere de la Sibiu
De la 2.000 de kilometri distanţă, mama Petruţei a urmărit concursul cu sufletul la gură, alături de fiica sa Elena şi de câţiva vecini. Spune că este extrem de mândră de fiica sa şi, chiar dacă nu a câştigat de data aceasta, este convinsă că viitorul fiicei sale va fi unul strălucit. „ Petruţa este o luptătorare, este un exemplu în familia noastră. Sunt foarte fericită că a ajuns până în această fază a concursului şi, chiar dacă am fost puţin dezamăgită de rezultatul final, nu pot spune că sunt supărată. Ba mai mult, faptul că Petruţa nu a câştigat m-a bucurat într-un fel, pentru că aşa va avea timp suficient să se ocupe de fiica sa. În momentul de faţă, consider că familia este cea mai importantă pentru ea. În orice caz, eu sunt mândră de fiica mea şi de tot ce a făcut până acum. Are tot timpul înainte pentru a se realiza pe plan profesional “, a declarat Floarea Săbădaşu, mama tinerei, pentru „Adevărul de Seară“.
Celebră în Germania
Petruţa Cecilia Dorca, căsătorită Kuepper, are 28 de ani şi trăieşte în oraşul Osnabrueck, din Germania. Chiar dacă nu a câştigat concursul „Das Super Talent“,celebritatea pe care a câştigat-o în timpul concursului i-a adus deja Petruței contracte și invitații să cânte în diferite locuri, pentru diferite firme, iar viitorul acesteia se arată unul de succes.