Medicii veterinari sibieni avertizează organizatorii de târguri şi evenimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Sibiu, se organizează anual la nivel de localităţi, evenimente social-culturale tradiţionale, evenimente la care operatori economici sau persoane fizice oferă pentru consum participanţilor, diferite produse alimentare obţinute din materii prime de origine animală şi non animală.

CITEŞTE ŞI:

Inspectorii sanitari din Sibiu au amendat pensiunile şi restaurante din judeţ cu peste 8.000 de lei

Fermele sibiene au fost amendate cu 5.400 de lei

În scopul prevenirii apariţiei unor situaţii neprevăzute datorate depozitării, transportului şi valorificării unor astfel de produse în alte condiţii decât cele stabilite prin legislaţia din domeniu, Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, atrage atenţia autorităţilor locale în cauză, că organizatorii de pieţe volante, târguri, sau expoziţii cu vânzare au obligaţia de a solicita aprobarea pentru funcţionarea unor astfel de locaţii, de la direcţia sanitară veterinară judeţeană.

Pentru obţinerea aprobării, organizatorul trebuie să depună, cu cel puţin 5 zile înaintea desfăşurării evenimentului, la D.S.V.S.A. Sibiu, un dosar cuprinzând:

ˇ cerere scrisă (se menţionează locul desfăşurării activităţii, activitatea desfăşurată, tipurile de produse supuse comercializării, perioada desfăşurării activităţii),

ˇ lista expozanţilor (împreună cu autorizaţiile sau documentele de înregistrare sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, certificatele de producător).

ˇ contract sau un acord cu o firmă de salubrizare în vederea evacuării deşeurilor alimentare sau menajere,

De asemenea organizatorii au obligaţia să asigure:

ˇ dotările cu utilaje şi echipamente adecvate şi specifice activităţii,

ˇ sursă de apă potabilă,

ˇ spaţii adecvate pentru păstrarea şi controlul condiţiilor de temperatură a produselor.

ˇ mijloace adecvate pentru curăţarea şi dezinfectarea instrumentelor de lucru

ˇ grupuri sanitare şi facilităţi de spălare şi uscare a mâinilor atât pentru comercianţi, cât şi pentru consumatori

ˇ spaţii adecvate pentru depozitarea şi eliminarea deşeurilor

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite