GALERIE FOTO Un mire a plecat de la nuntă să-și recupereze mireasa furată și și-a făcut mașina praf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sibian în vârstă de 24 de ani nu va uita cu siguranță niciodată noaptea nunții sale. Plecat din toiul petrecerii să-și recupereze mireasa furată, bărbatul a zburat cu mașina într-o râpă, iar autoturismul s-a făcut praf. Etilotestul a arătat că s-a urcat la volan deși era băut.

Alexandru a avut cu siguranță parte de o nuntă de pomină. Evenimentul a fost sărbătorit cu fast la căminul cultural din comuna sibiană Daia, iar nuntașii au respectat obiceiul și au furat-o pe proaspăta lui soție.

Pentru că hoții întârziau, mirele a decis să-și recupereze singur aleasa. S-a urcat la volan, însă pe drum, după o depășire, a zburat cu mașina într-o râpă adâncă de câțiva metri.

”Un conducător auto aflat la volanul unui autoturism BMW a depășit două autoturisme, s-a agățat de unul dintre ele, a ieșit pe partea stângă în décor și s-a răsturnat, iar mașina a luat foc”, a spus inspector principal Costin David, din cadrul Serviciului Rutier Sibiu.

Flăcările au fost stinse rapid de șoferii care treceau prin zonă. La locul accideentului au ajuns și rudele, extrem de speriate de cele petrecute.

”A plecat după ea și m-a sunat că a avut accident, am venit și l-am găsit aici”, a povestit Florin Varadi, tatăl miresei.



Din fericire, tânărul a avut noroc și a scăpat doar cu răni ușoare.

”Pacientul prezintă un traumatism cranio cerebral deschis minor fără pierderea stării de conștiență, este cu un traumatism la nivelul hemitoracelui stâng, plăgi contuse și escoriate la nivelul mâinii stângi, a spus Mirela Bădescu, medic Smurd Sibiu.

El va trebui să dea acum explicații și în fața oamenilor legii, mai ales că s-a urcat la volan deși era băut. Rezultatul pe etilotest a fost de 0,30 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Mai mult, bărbatul are permisul reținut pentru că a fost implicat într-un alt accident rutier, și circulă pe bază de dovadă.




image
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite