FOTO Cea mai frumoasă pensiune din România, Castelul de lut din Valea Zânelor – construcţia de poveste făcută doar din materiale naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensiunea se afla intr-o zona de poveste - fotografii Ramona Gaina
Pensiunea se afla intr-o zona de poveste - fotografii Ramona Gaina

O pensiune din localitatea Porumbacu de Sus, judeţul Sibiu, poate concura fără probleme pentru titlul de cea mai frumoasă din România. Este construită doar din materiale naturale, iar zona aleasă este una de poveste.

Pensiunea aparţine unei familii din Bucureşti. Soţii Gabriela (38 de ani) şi Răzvan Vasile (44 de ani) lucrează în domeniul publicităţii, nu au făcut până acum turism, dar au călătorit foarte mult prin ţară. Au au cumpărat terenul de la Porumbacu de Sus în anul 2006, într-o zonă de poveste, pe maulul unui râu, la poalele munţilor, pe drumul care duce spre cabana Negoiu. „Ne-am gândit că la un moment dat o să ne îndreptăm spre acea zonă, este proiectul nostru prezent şi viitor. Terenul îl avem din anul 2006, ne-am dorit pensiunea şi am vrut să fie din start altfel”, povesteşte Gabriela. 

După căutări temeinice, au găsit o arhitectă din Timişoara care lucrează cu materiale naturale şi care i-a „inspirat” să folosească astfel de materiale pentru construcţie. Au demarat lucrările la Castelul de lut Valea Zânelor anul trecut, în luna martie, şi până în luna decembrie au ridicat clădirea. 

Doar materiale naturale

Au folosit materiale exclusiv naturale: piatră, pământ şi lemn, doar fundaţia este din beton. „Urmează un restaurant cu acoperiş verde, interioarele vor fi la fel de spectaculoase, vom amenaja de asemenea o plajă şi un loc de relaxare pentru copii. Acoperişul este din lemn, şindrilă realizată manual chiar la faţa locului, s-au folosit 82.000 de şindrile”, explică Gabriela. 

Pentru încălzire, au fost montate două centrale pe lemne. Pensiunea e pe două nivele, parter şi mansardă, are 6 camere duble şi 4 apartamente etajate, toate diferite şi fiecare cu intrare proprie, din exterior, din dorinţa ca turiştii care ajung aici să aibă cât mai multă intimitate. 

Până acum, proprietarii au investit în jur de 210.000 de euro, şi şi-ar dori foarte mult să finalizeze construcţia în cursul acestui an. Spun că oricine este binevenit, orice turist dornic să stea câteva zile departe de agitaţia marilor oraşe, într-un „loc magic, care te atrage invariabil”.  

Vă mai recomandăm: 

Secretele brânzei de Sibiu. Cum se păstrează preparatul unic în România şi cum o deosebim de falsurile de pe piaţă

Vestită nu doar în ţară ci şi în afara graniţelor ei, telemeaua de Sibiu se face şi acum după reţete vechi, transmise în familiile de oieri din generaţie în generaţie. Gustul deosebit depinde de mai mulţi factori, de la compoziţia păşunilor unde sunt duse oile până la modul de preparare şi păstrare.

Cum sunt ardelenii şi ardelencele. Ei - înceţi, ele - mândre, no? De unde vin exigenţa şi atitudinea de superioritate - explicaţiile specialiştilor

Despre ardelence se spune că sunt femei extrem de mândre, că se simt oarecum superioare celor din restul ţării, iar despre bărbaţii din Ardeal se spune că gândesc mult înainte să acţioneze. Un specialist a explicat pentru Adevărul cât adevăr este în aceste afirmaţii şi cum se explică atitudini de acest fel.

No, de ce vorbesc ardelenii molcom? De unde vin celebrele expresii „ioi“, „tulai, Doamne!“ sau „musai“, de ce în Ardeal se bea „cafia“ şi întâlnirile sunt la „ora doi“

Renumitul grai molcom, proverbialul accent ardelenesc sau termeni precum „no“, „tulai“ sau „musai“ au explicaţii mai mult sau mai puţin ştiinţifice, spun specialiştii.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite