Colţul de rai dintr-un sat uitat de lume: pensiunea fără televizoare ridicată în curtea unei case din 1700, într-un decor de poveste
0
Fără televizoare, cu mobilier pictat manual, mic dejun gătit în casă şi peisaje de poveste, o mică afacere de familie atrage ca un magnet turiştii străini într-un sat uitat de lume din Mureş în care abia dacă mai trăiesc 100 de oameni. Investiţia, parte cu fonduri europene, a pornit de la un vis simplu: o familie din Râşnov a căutat iniţial un loc în care să-şi crească nepoţii fără televizoare, alergând prin curte în picioarele goale.
La aproximativ 30 de kilometri de Sighişoara, de pe drumul naţional 1, din comuna Saschiz, un indicator pe care rişti să nu-l vezi dacă nu te uiţi cu atenţie te îndrumă spre dreapta – Cloaşterf, 2 kilometri. Apoi curge un drum asfaltat şi îngust pe alocuri, abia dacă încap două maşini, şi un peisaj de început de lume. În satul mic, în care abia dacă mai trăiesc vreo 100 de persoane, doi soţi din Râşnov au dezvoltat o afacere de poveste, în curtea unei case din 1700, chiar în vecinătatea bisericii vechi.
Povestea dintr-un sat de nicăieri
Soţii Bejan, Aurelia (55 de ani) şi Ionel (57 de ani) sunt din Râşnov, ea psiholog, el inginer navalist. Soţul a lucrat mult în străinătate, şi şi-au dorit iniţial să investească banii strânşi „într-o păşune cu pădure”, aşa cum povesteşte, astăzi, râzând, Ionel Bejan. Când şi-au dat seama că ceea ce căutau însemna acces dificil, şi-au schimbat planurile „din mers” şi au început să caute o casă veche, un loc în care să-şi poată creşte nepoţii alergând desculţi, prin curte. Şi unde, la sfatul Ioanei, fiica lor, care lucra pe proiecte de mediu cu finanţare europeană, să încerce să acceseze fonduri europene şi să ridice o pensiune tradiţională, în care să-şi întâmpine turiştii exact aşa cum şi-au crescut copiii şi cum trăiesc şi ei: fără televizoare, cu linişte şi bun gust şi cu mic dejun gătit în casă, exact ca-n gospodăriile de demult.
După săptămâni întregi în care au bătut alături de copiii lor, Ioana şi Andrei, satele săseşti din Sibiu, Mureş sau Braşov, au ajuns, pur întâmplător, în Cloaşterf, un loc în care nu doar că nu mai fuseseră dar de care nici măcar nu auziseră vreodată. „Veneam dinspre Sighişoiara, soţul a văzut indicatorul cu Cloşaterf, 2 kilometri, şi a întors foarte brusc maşina, eu nici n-am văzut indicatorul”, povesteşte Aurelia Bejan, zâmbind la amintirea momentului care le-a schimbat cumva viaţa. Ajunşi în sat, au căutat pe strada pustie pe cineva care să le spună dacă sunt aici case de vânzare. Într-un final, cineva a venit şi le-a deschis poarta casei de lângă biserica veche, iar timpul s-a oprit într-un peisaj de-acasă şi de început de lume. „Când am intrat în curte am avut un sentiment de stabilitate, ăsta e cuvântul. Era casa din faţă, care e din 1756, şura din 1847 şi un şopron de lemne, şi dincolo de ele 2.700 de metri pătraţi de livadă”, povesteşte Aurelia Bejan.
Aveau să afle că-i o casă cu poveste, al cărei proprietar a emigrat în America undeva prin secolul XIX, şi i-a lăsat casa şi averea în administrare unei slugi. După ani de stat în ţara tuturor posibilităţilor i-a trimis slugii o telegramă că nu se mai întoarce şi că-i lasă tot, iar sluga a devenit apoi om cu stare în sat şi a avut mai multe case în zonă.
Investiţie proprie şi fonduri europene
25.000 de euro au plătit pe casa veche şi pe livadă, iar în aprilie au făcut aici primul Paşte cu copiii şi prietenii lor, în curte, pe iarbă, într-o atmosferă a cărei frumuseţe n-o mai regăsesc nicăieri. „Era armonie, sentimentul că ni se potriveşte perfect. Am plecat de la ideea să ne creştem aici nepoţii în picioarele goale, fără televizor, fără laptop şi cu aer curat”, povesteşte Aurelia.
Apoi, a început un drum lung şi deloc simplu pentru accesarea de fonduri europene, cu proiect respins, refăcut, alergătură multă, timp, şi cu o aprobare obţinută la începutul lui aprilie 2014 pentru 97.000 de euro. Pe lângă aceşti bani şi pe lângă preţul plătit pentru achiziţionarea casei au mai investit 130.000 de euro, au demolat vechiul grajd şi, respectând exact amplasamentul, au ridicat o pensiune de poveste, cu atenţie la cele mai mici detalii, un loc de care se îndrăgostesc azi turişti din toată lumea.
Fără televizoare
A fost gata în 2015, la început de noiembrie, şi fiecare colţ are câte o poveste, de la mobilierul de lemn masiv, făcut manual de soţul Ioanei şi pictat tot manual de mama lui, la perdelele din pânză şi dantelă, făcute de asemenea manual, sau la lenjeriile din cânepă, in şi dantelă, special comandate la Iaşi. Totul, lângă tablouri cu ţărani din poveşti, căutate migălos în târgurile de vechituri, o ladă de zestre din 1869, primită de Ioana de la socrii săi, un dining cochet făcut în fostul şopron de lemne.
Fără televizoare, pas care le-a întors din drum câţiva turişti dar le-a adus mult mai mulţi în loc, pe recomandările celor care au venit şi s-au îndrăgostit de loc iremediabil. „Fiecare familie care venea aducea alţi turişti, şi-n plus ne-au dat putere să rezistăm. N-am pus televizoare pentru că nici noi nu avem şi nici nu vom avea, copiii noştri au crescut fără televizor”, spune Aurelia Bejan.
Turişti din toată lumea
La nici un an de când au deschis le-au trecut pragul turişti din toată România, dar şi foarte mulţi străini, de la nemţi sau englezi până la norvegieni, australieni, spanioli, italieni, francezi sau suedezi. „Străinii sunt turişti mult mai comozi decât românii pentru că sunt încântaţi de detalii şi respectă orice, au respect pentru natură, pentru resurse”, spune Aurelia. Au trei camere duble şi două triple, dubla costă 200 de lei pe noapte, tripla 300, cu mic dejun inclus, tradiţional şi pregătit, pe cât posibil, doar cu bunătăţi din zonă.
„Pentru turiştii străini prima surpriză e când ajung în sat, apoi când intră în curte, le place tot pentru că este autentic. Am avut, de exemplu, un cuplu, el din Franţa, ea din Spania, cu o fetiţă care nu mai pleca de aici, care la noi văzuse prima dată găini, şi care şi-a ascuns rucsăcelul să nu mai plece. Avem şi-un câine pe care îl cheamă Clopoţel şi fetiţa striga toată noaptea „Clopoţel, Clopoţel”, avem de altfel mulţi turişti care se întorc cu daruri pentru Clopoţel”, povesteşte Aurelia.
Ce puteţi face în zonă
Turiştii care ajung în zonă pot, dincolo de linişte şi relaxare, să se bucure şi de o parte de vacanţă activă. Chiar în sat e o fermă cu cai, se fac la cerere drumeţii cu căruţa şi călărie prin pădure, zona este renumită pentru bisericile fortificate din vechile aşezări săseşti, Sighişoara e la 30 de kilometri distanţă.
Astăzi, la mai bine de 3 ani de când au intrat în satul de care nici măcar nu auziseră, Aurelia mângâie cu privirea locul în care a încremenit timpul şi ştie că nici nu puteau face o alegere mai bună. Are încă deschis cabinetul de psihologie, la Braşov, dar visează ca într-o zi să poată face aici un centru de terapie iar în vechea şură, un restaurant şi o mică sală de conferinţe.
„Băiatul nostru şi-a cumpărat o casă mai sus de noi, iar mie locul îmi dă un sentiment de putere, de satisfacţie, m-a ajutat să mă cunosc”, încheie Aurelia Bejan.
Vă mai recomandăm:
La Veseud, un sat uitat de lume aflat la aproximativ 65 de kilometri de Sibiu, doi saşi plecaţi din ţară au transformat o casă din 1780 într-o locaţie turistică de top, cu scor record pe cel mai cunoscut portal de rezervări online din lume.
În satul Vale, aflat la aproximativ 25 de kilometri de Sibiu, turiştii sunt aşteptaţi în case vechi, de poveste, refăcute respectând stilul tradiţional, dar cu tot confortul timpurilor moderne.
Mihnea Vîrgolici (41 de ani) a renunţat la viaţa în Bucureşti pentru a-şi urma visul şi a transformat un fost IAS dintr-un sat uitat de lume din Transilvania într-un paradis al iubitorilor de echitaţie.
Se încarcă comentariile...
