Ce oraşe depăşesc întreaga Românie la numărul de vizitatori de muzee
0Pe parcursul unui an, muzeele din Paris vând de trei ori mai multe bilete decât toate muzeele din România. Cu toate acestea, poziţia României în ceea ce priveşte consumul de cultură este destul de ridicat în Europa, potrivit criteriilor Eurostat.
Statisticile oficiale ale Uniunii Europene indică faptul că ţara cu cel mai mare număr de bilete vândute anual la poarta muzeelor este Franţa. În 2011 (an pentru care statisticile Eurostat includ cel mai mare număr de ţări şi oraşe europene), muzeele din ţara condusă acum de Emmanuel Macron a înregistrat 59,5 milioane de vizitatori (cu cinci milioane mai puţin decât numărul total de locuitori ai ţării). Aproape jumătate din aceşti vizitatori au fost contabilizaţi în capitala Franţei, Parisul atrăgând 27 de milioane de cumpărători de bilete în muzee. Comparativ, în România anului 2011, numărul total de bilete vândute în muzee a fost de 9,5 milioane.
Paris, Barcelona, Berlin
Statisticile Eurostat indică faptul că oraşele cu cel mai mare număr de consumatori de „cultură muzeală“ sunt, alături de Paris, Barcelona, Berlin, Madrid şi Stockholm. În Barcelona, numărul de vizitatori în muzee a fost raportat la aproape 20 de milioane, indicator care avea însă să scadă vertiginos în următorii ani, ajungând la şase milioane în 2014. Berlinul, în schimb, număra în anul de referinţă mai bine de 15 milioane, iar trendul crescător a dus la 16,2 milioane de vizitatori ai muzeelor în 2014. Faptul că spaniolii şi musafirii acestora manifestă un interes în scădere pentru muzee este relevat şi de datele aferente Madridului. Capitala Spaniei a înregistrat aproape 12 milioane de turişti în muzeele anului 2011, după care numărul acestora a scăzut la zece milioane, trei ani mai târziu.
Oraşul de provincie din România care „bate“ capitala Bulgariei
La nivel naţional, oraşul cu cel mai mare număr de vizitatori de muzee este Capitala. Bucureştiul a numărat la ultima statistică europeană 1,5 milioane de cumpărători de bilete, număr în creştere faţă de 2008 (1,2 milioane). Al doilea oraş al României care atrage public şi turişti interesaţi de muzee este Sibiul. Mai ales prin cele două instituţii muzeale principale – Muzeul naţional Brukenthal şi Complexul naţional muzeal Astra – Sibiul a atras 990.000 de turişti în cursul anului 2011, o creştere importantă dacă luăm în considerare că în 2008, la un an de la statutul de capitală culturală europeană – oraşul din centrul României raporta aproape 600.000 de vizitatori ai muzeelor. Practic, Sibiul înregistrează mai mulţi vizitatori ai muzeelor decât capitala Bulgariei. Autorităţile din Sofia au raportat faptul că, în 2011, numărul total al vizitatorilor de muzee a fost de 735.000.
Al treilea oraş din România ca număr de vizitatori ai muzeelor este Braşovul, care în anul de referinţă al statisticilor Eurostat a contorizat 327.134 de vizitatori. În clasamentul european mai apar Constanţa (319.000), dar şi Iaşiul (296.000) şi Galaţiul (268.000 de vizitatori).