Foto Accident grav cu trei victime pe A1 Sibiu–Sebeș. O persoană încarcerată a fost extrasă, traficul este blocat total
0Traficul rutier este complet blocat marți pe Autostrada A1, la kilometrul 285, pe sensul de mers Sibiu–Sebeș, în urma unui accident rutier în care au fost implicate mai multe vehicule. Sunt trei victime, dintre care una a rămas încarcerată.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, în coliziune au fost implicate două autocamioane și un autoturism, unul dintre camioane fiind răsturnat în afara părții carosabile.
La fața locului intervin de urgență două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș, conform presei locale.
Trei persoane au fost implicate în accident, iar una dintre ele a rămas încarcerată. Victima a fost extrasă de echipele de intervenție și predată echipajelor medicale pentru evaluare și îngrijiri medicale, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
La acest moment, toate persoanele implicate sunt evaluate medical, iar autoritățile continuă intervenția. Pentru fluidizarea traficului, circulația pe sensul Sibiu - Sebeș a fost deviată la kilometrul 270 (ieșirea către Săliște), pe DN 1, cu posibilitatea de reintrare pe autostradă în zona localității Cunța.



























































