Rapidul de Satu Mare, înzăpezit la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapidul 741 Bucureşti-Satu Mare a înregistrat azi dimineaţă o întârziere de 220 de minute. În loc să ajungă în Satu Mare la ora 8.19 trenul a intrat în gară abia la ora 12.00.

Condiţiile meteo nefavorabile înregistrate în sudul ţării au afectat şi mersul trenurilor din zonă, rapidul Bucureşti-Satu Mare înregistrând azi dimineaţă o întârziere de 220 de minute. Dispecerul de serviciu de la biroul informaţii CRF a declarat că rapidul a staţionat patru ore în gara din Braşov din cauza vremii. Cei mai afectaţi au fost sătmărenii care trebuiau să ajungă dimineaţă la serviciu iar în loc să sosească în gară la ora 8.19 au ajuns abia la ora 12.00. „Am stat în gară trei ore, iar o oră am pierdut-o pe drum. Am întârziat la serviciu. Acum ne grăbim să ajungem cât mai repede acolo pentru a salva timpul rămas” au declarat revoltaţi sătmărenii Roxana Mareşca, de 24 de ani şi Andrei Bob, de 30 de ani.  

Sâmbătă noapte a intrat în vigoare un nou program pentru trenurile care circulă pe relaţia Satu Mare- Braşov-Bucureşti Nord. Noul regulament se poate procura de la agenţia CFR Satu Mare. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0261-952.


Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite