Milioane de spini au invadat Muzeul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 2.000 de cactuşi din toate colţurile lumii sunt prezentaţi la expoziţia care rămâne deschisă până în 29 mai. Preşedintele asociaţiei Aztekium Satu Mare, Mircea Savu, care organizează expoziţia, este unul dintre cei mai mari colecţionari din ţară.

Potrivit organizatorilor, în Satu Mare există în prezent doar nouă colecţionari de cactuşi. Unul dintre ei este chiar preşedintele asociaţiei Aztekium, Mircea Savu. Pasiunea pentru plantele cu ţepi i-a apărut pe când avea doar 14 ani şi până acum a strâns în colecţie peste 4.000 de cactuşi pe care îi îngrijeşte în sera de acasă. În fiecare an, împreună cu colegii din asociaţie, Mircea Savu organizează expoziţia de cactuşi în cadrul căreia încearcă să aducă exponate din cele mai rare şi mai căutate. La expoziţia din acest an sunt expuse Euphorbii, Pietre vii (Litops), Thilandsii- plante care trăiesc pe diferite obiecte, Ariocarpuşi, Aztekiumi, Echinocactuşi, Hintoni sau Geohintoni, care provin din locuri din cele mai exotice.

Unele plante expuse au fost importate sub formă de seminţe, fiind specii foarte rare, iar altele au fost aduse personal de colecţionari. Este şi cazul a doi Ariocarpuşi, aduşi din Insulele Canare, care pot ajunge la vârste de câteva sute de ani şi al căror preţ poate trece de câteva mii de euro.

Expoziţia e deschisă până în 29 mai
Constantin Latiş are 74 de ani şi este colecţionar şi membru al Asociaţiei Aztekium din anul 1997. În acest an, sătmăreanul pasionat de cactuşi expune în principal plante din specia Mamilerii.

Expoziţia din acest an, ajunsă la cea de-a 23-a ediţie, a adus la Satu Mare colecţionari din toate judeţele ţării, dar şi din Ungaria şi Austria. Expoziţia este deschisă până în data de 29 mai, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00, iar duminica de la 10.00 la 14.00. Intrarea este liberă. În cadrul expoziţiei, sâmbătă, de la ora 11.00, va avea loc un simpozion cu proiecţii şi suport audio pe tema „Plante Mexicane”.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite