Legăturile „sfinte” dintre politicienii sătmăreni şi mai marii Bisericii. Cum s-au tocat 50.000 de euro pentru vizita de două zile a Patriarhului Daniel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PS Iustin Sigheteanul împreună cu politicienii din Satu Mare   FOTO cjsm.ro
PS Iustin Sigheteanul împreună cu politicienii din Satu Mare   FOTO cjsm.ro

Indiferent de partid, politicienii din Satu Mare au fost mereu apropiaţi de mai marii Bisericii. Pentru a susţine această legătura „sfântă”, politicienii au ridicat cruci uriaşe şi au sponsorizat diferite proiecte ale preoţilor, chiar dacă asta a însemnat să "arunce" cu 50.000 de euro pentru vizita de două zile a Patriarhului Daniel.

Sfinţirea Catedralei din Negreşti Oaş, făcută, în 2012, în prezenţa unor nume grele din cadrul BOR, în frunte cu Patriarhul Daniel, a fost unul dintre evenimentele suportate din bani publici care a stârnit numeroase controverse.

Adevărul relata, la doi ani după marele eveniment, că nu mai puţin de 50.000 de euro, bani publici, a cheltuit Parohia Negreşti Oaş, în doar două zile, cât a stat Patriarhul Daniel împreună cu alţi 17 mitropoliţi şi nume mari ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR), pentru a sfinţi Catedrala „Duminica Tuturor Sfinţilor”, din oraş. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, jumătate din bani au fost cheltuiţi ilegal, ajungând din contul primăriei Negreşti Oaş în cel al Parohiei, organizatorul evenimentului.

FOTO (Primăria Negreşti Oaş) Patriarhul Daniel alături de primarii comunelor din Oaş

biserica sm

Banii au mers pe mâncare, băutură, cazarea invitaţilor, aranjamente florale, dar şi pe daruri oferite PF Daniel: păpuşi îmbrăcate în costume de oşan, o icoană, precum şi un buchet mare şi scump de flori. Consiliul Judeţean Satu Mare, condus de liberalul Adrian Ştef, a alocat suma respectivă de bani la solicitarea Primăriei şi a Protopopiatului din Oaş. Primarul Aurelia Fedorca spune la acea vreme pentru ziarul Adevărul că banii au fost acordaţi în mod legal bisericii, deşi Legea Cultelor prevede ca banii acordaţi bisericilor trebuie să meargă doar în renovarea, amenajarea sau construirea de lăcaşe de cult, nu şi în finanţarea de evenimente.

În cadrul aceleaşi vizite, Patriarhul Daniel a fost numit cetăţean de onoare al municipiului, titlu acordat de Dorel Coica (PSD), chiar dacă acesta nu are nicio legătură cu Satu Mare, fiind prezent pentru prima dată în judeţ.

Cruce poleită cu aur pe o biserică în plin şantier

Un alt subiect ferbinte care arată relaţiile strânse dintre biserică şi politicieni este cel legat de crucea de aur care a costat 36.000 de euro. Această investiţie este prima majoră într-un simbol al Bisericii Ortodoxe care a ridicat multe sprâncene, în deosebi din cauza costurilor mari. Chiar dacă reprezentanţii Protopopiatului Satu Mare au declarat atunci că banii din care a fost comandată crucea provin strict din bugetul bisericii, există numeroase voci care susţin că o mare parte din sumă ar fi fost alocată de la Consiliul Judeţean Satu Mare, condus de liberalul Adrian Ştef.

Crucea din metal are o înălţime de 31 de metri şi o greutate de 16 tone. Ea a fost făcută la Arad, măsoară 8,5 metri înălţime şi cântăreşte aproape jumătate de tonă. Crucea are şi dotări: lumini de avertizare pentru aeronave şi cu paratrăznet. Ca să fie pusă la locul ei a fost adusă o macara specială de la Baia Mare.

De menţionat este că Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ nu este încă finalizată, construcţia ei fiind începută de aproape 20 de ani, şi depăşeşte, ca înălţime, blocurile de zece etaje din zonă. Turnul pe care a fost pusă cruce are circa 50 de metri.

Pelerinaje făcute împreună

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi ceilalţi poiticieni din Satu Mare, mai ales deputatul Octavian Petric sau Ovidiu Silaghi, nu pierd niciun prilej să se afişeze cu Prea Sfinţitul Iustin Sigheteanul, vicarul Arhiepiscopiei Maramureşului şi Sătmarului, însoţit întodeauna de o duzină de preoţi. Reprezentanţii Bisericii sunt nelipsiţi de la orice eveniment care se desfăşoară în municipiul sau judeţul Satu Mare.

Un grup de pelerini format din 43 de preoţi ai Protopopiatului Satu Mare a efectuat în perioada 21-27 septembrie un pelerinaj în locurile sfinte din Grecia. La acest pelerinaj nu au lipsit nici politicieni. Au participat şi deputatul Octavian Petric şi viceprimarul Marcela Papici.

La scurt timp după alegerile europarlamentare, deputatul Octavian Petric dar şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş au fost aleşi să reprezentinte Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului în Adunarea Naţională Bisericească. Noua Adunare Eparhială îşi va desfăşura activitatea în perioada 2014-2018.

Mai mult, PS Iustin Sigheteanu a primit în luna ianuarie din 2013 titlul de “Omul anului 2012 în judeţul Satu Mare”, iar în luna mai tilul de “Cetăţean de onoare al municipiului Satu Mare”. Chiar dacă nu este sătmărean, autorităţile au convenit să-i acorde titlul “omul anului la Satu Mare” pentru implicarea în viaţa religioasă din Satu Mare şi pentru faptul că a reuşit să-l aducă în judeţ pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.

Vă recomandăm şi

Victor Ponta s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel. Motivul oficial: Binecuvântarea pentru Sfintele Paşti

Băsescu: „Se încearcă apropierea preoţilor de partide. Patriarhul Daniel are nevoie de bani pentru catedrală“

Preoţii, politica şi baronii locali. Cum se implică Mitropolia Moldovei în campania electorală a PSD

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite