La cât timp după fierbere ar trebui consumate ouăle fierte pentru a nu fi un pericol pentru organism

0
0

Ouăle fierte sunt consumate zile bune după Joia Mare, când au fost vopsite, lucru deloc recomandat de către nutriţionişti şi medici. Aceştia dau un termen mult mai scurt în care ouăle să fie consumate.

Ouăle fierte şi vopsite sunt nelipsite de pe masa de Paşte a fiecărui român,fiind probabil singurul element comun în toate regiunile ţării, în rest produsele de pe masă diferind destul de mult, de la miel la şuncă sau jambon, în funcţie de regiune.

Pe cât de iubite, pe atât de periculoase aceste ouă, pentru că consumul lor în exces poate duce la probleme de sănătate. Ceea ce puţină lume ştie însă este faptul că ouăle fierte au un termen de valabilitate, respectiv un termen în care pot fi consumate fără să ne pună sănătatea în pericol, mult mai mic decât ouăle crude. Prin fierberea ouălor stratul protector al acestora se subţiază, ceea ce permite bacteriilor să ajungă mai uşor pe partea consumabilă din ou, prin coajă. Nici nutriţioniştii, nici medicii veterinari nu recomandă consumarea ouălor fierte la câteva zile după fierberea lor, cu atât mai puţin dacă acestea nu au fost păstrate în frgider.

„Teoretic trebuie consumate proaspete, cât mai proaspete. De aceea eu sunt surprins de ouăle vopsite care se vând în comerţ. Eu nu am găsit în legislaţie vreun capitol despre ouăle fierte. Sunt stupefiat că le da 10-12 zile termen de valabilitate, eu nu am văzut de astea. Recomandarea la ou fiert e să se consume proaspăt, în primele 6 ore după fierbere. Nu e diferenţă dacă e ou de magazin sau de la o găină casă atunci când îl fierbem să îl înroşim”, afirmă directorul DSVSA Satu Mare, Nicolae Dumuţa, medic veterinar.

Totuşi, ouăle fierte, de obicei în Joia Mare, sunt consumate câteva zile după aceea, cel puţin patru. Cei mai permisivi nutriţionişti permit consumarea lor până în a cincea zi după fierbere, dacă sunt păstrate la frigider. 

Mai multe - Satu Mare

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite