Fost președinte al CNSAS, invitat să cânte la Zilele Muzicale Sătmărene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudolf Fatyol, în Epoca de Aur, la braţ cu dirijorul italian Alberto Zedda FOTO - Filarmonica „Dinu Lipatti“
Rudolf Fatyol, în Epoca de Aur, la braţ cu dirijorul italian Alberto Zedda FOTO - Filarmonica „Dinu Lipatti“

Violonistul Ladislau Csendes, actual membru și fost președinte în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, se numără pe lista muzicienilor invitați să concerteze la ediția din acest an a festivalului „Zilele Muzicale Sătmărene”.

Fostul președinte al CNSAS a fost citat ca sursă în articolul „A cântat Rudolf Fatyol la Securitate?” publicat în săptămânalul „ADS Satu Mare” apărut joi. Csendes a contestat veridicitatea unui document pe care directorul filarmonicii sătmărene îl flutură cu regularitate în fața orchestrei pentru a-și susține nevinovăția cu privire la acuzațiile de colaborare cu Securitatea aduse de CNSAS în procesul aflat pe rolul Curții de Apel București.

Surse din Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare susțin că Ladislau Csendes nu fusese trecut pe prima listă de soliști invitați ai festivalului, acesta fiind „adăugat” la începutul acestei săptămâni, după întâlnirea reporterului „ADS Satu Mare” cu directorul Rudolf Fatyol, desfășurată în biroul acestuia din Pasajul „Ștefan Ruha”.

Susținere puternică din partea UDMR

Fatyol a fost premiat de Kelemen Hunor, ministrul Culturii, cu ordinul „Meritul Cultural în Grad de Cavaler”, cea mai înaltă distincție acordată pentru un om de cultură prin decret prezidențial. Evenimentul s-a produs în luna iunie a acestui an, la câteva luni după ce CNSAS formulase acuzațiile de colaborare cu Securitatea în procesul de la Curtea de Apel București. Fatyol continuă însă să beneficieze de sprijin puternic din partea UDMR local. În ziua publicării articolului cu privire la activismul de partid al solistului Fatyol, deputatul Erdei Doloczi Istvan și primarul Iuliu Ilyes s-au aflat în publc la concertul de deschidere a stagiunii de concerte de la filarmonică.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite