EXCLUSIV Achitarea milionarului Vasile Lucuț, anulată la Oradea. Patronul Unicarm, față-n față cu condamnarea pentru ultraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Lucuț este cel mai bogat sătmărean, cu o avere de peste 48 de milioane de euro
Vasile Lucuț este cel mai bogat sătmărean, cu o avere de peste 48 de milioane de euro

Curtea de Apel Oradea a anulat decizia de achitare a milionarului Vasile Lucuț, patronul Unicarm,  cel mai bogat sătmărean, în procesul de ultraj care se judecă din 2004.

Milionarul l-a bătut pe Călin Leahu, medic cu atribuții de inspector în cadrul Direcției Sanitar – Veterinare Satu Mare. Incidentul s-a produs în 2004, la fabrica Unicarm din comuna Vetiș, județul Satu Mare. Medicul a încercat să scoată de la comercializare organe stricate pe care societatea Unicarm le vindea la poarta fabricii și a fost agresat ulterior de Lucuț în incinta unității. Marți, magistrații Curții de Apel (CA) Oradea au admis ca întemeiată contestaţia în anulare formulată de medicul Leahu împotriva deciziei penale nr. 632/R/2011 pronunţată de aceeași instanță, prin care milionarul a fost achitat. CA Oradea a desfiinţat decizia de achitare. Dorina Leahu, soția medicului agresat de milionar, ne-a declarat că și-a recăpătat încrederea în Justuiție: „S-a îndreptat o greșeală. Mă bucur să văd că există justiție, dreptate și soluții corecte împotriva oamenilor cu bani” ne-a declarat Leahu. Vasile Lucuț nu a dorit să comenteze răsturnarea de situație.

Patronul Unicarm a fost condamnat de Judecătoria Satu Mare la șapte luni de închisoare cu suspendare și plata unor daune morale de 50.000 de lei, dar a fost „spălat” de Curtea de Apel Oradea, printr-o decizie dubioasă, în 2011. Anul trecut, în 23 august, Curtea de Apel Oradea a soluționat favorabil o contestație în anulare formulată de avocatul milionarului, Gheorghiță Mateuț, cel mai bun specialist în vicii de procedură din România, menită să desființeze condamnarea pronunțată la Satu Mare. Completul de judecată format din Mircea Pușcaș, Mihaela Pătrăuș și Traian Munteanu a casat sentința penală nr. 1241 din 21 decembrie 2010, prin care Lucuț a fost condamnat, precum și Decizia Penală 428/R din 17 mai 2011 a CA Oradea, care a respins recursul milionarului.



VEZI AICI CONCLUZIILE MAGISTRAȚILOR

Lucuț a fost achitat printr-un viciu de procedură. Avocatul Gheorghiță Mateuț a invocat, cu succes, faptul că milionarul are la aceeași instanță două sentințe diferite, date în două procese distincte, pentru aceeași faptă. Decizia din august a magistraților CA a fost atacată printr-o contestație în anulare la aceeași curte de apel. Prin decizia de marți, instanța i-a dat câștig de cauză medicului. Magistrații au dispus rejudecarea contestației prin care a miliardarul a fost achitat în 2011. Ședința de judecată se va desfășura în 2 mai. 

Achitare suspectă

Avocatul medicului a atacat decizia CA din august 2011 invocînd o serie de nereguli în procedurile de citare, care nu au fost respectate, dar și vicerea procesului de relațiile avocatului Mateuț cu unul dintre magistrații completului, judecătorul Mihaela Pătrăuș, cu care avocatul este coleg la Insititutul Superior al Magistraturii București. Judecătoarea amintită nu a semnat decizia CA. În locul acesteia apare semnătura președintelui completului, judecătorul Mircea Pușcaș.

Pătrăuș a ajuns să judece recursul în anulare după ce Mateuț a solicitat preschimbarea termenului de judecată a contestației în anulare. Termenul a fost preschimbat fără ca avocatul medicului să fi fost citat. Cererea de preschimbarea a termenului de judecată a fost admisă, iar soluția  - semnată, însă de un singur judecător și nu de un complet, așa cum cere legea.

VEZI AICI CEREREA ȘI SOLUȚIA SUSPECTĂ DE PRESCHIMBARE A TERMENULUI DE JUDECATĂ


Ședința în care miliardarul a fost achitat a fost prima în care medicul Leahu nu a fost citat la domiciliul procesual, cabinetul avocatului, din 2004 până în prezent. Împotriva judecătorilor s-au depus plângeri, în curs de cercetare la Parchetul de pe lângă CA Oradea. Magistrații au fost reclamați și la Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru Judecători.

Cine este Vasile Lucuț

Vasile Lucuţ ocupă locul 105 în topul Forbes 500 de miliardari români, cu o avere estimată la 48 – 49 de milioane de euro. Acesta deține în comuna Vetiș din județul un complex uriaș, cu cinci fabrici - una de carne şi preparate din carne, o fabrică de lapte şi produse lactate, o fabrică de lapte praf, una de pâine şi produse de patiserie, respectiv o fabrică de îngheţată. Firma Unicarm deţine şi şase depozite de distribuţie, în Braşov, Sibiu, Bacău, Iaşi, Craiova și Bucureşti. Potrivit site-ului Unicarm, parcul auto al societății curpinde aprioximativ 300 de maşini pentru distribuția celor 15.000 de produse aflate pe rafturile celor 44 de magazine și supermarketuri care poartă sigla magazinului, deschise în județele Satu Mare, Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Suceava și Bihor.

Achitarea miliardarului Vasile Lucuț Achitarea miliardarului Vasile Lucuț Vasile Lucuț este cel mai bogat sătmărean, conform Top Forbes, fiind în 2010 pe locul 189, cu o avere estimată la 28-29 milioane de euro. Foto: Arhivă
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite