14 blocuri din Satu Mare ar putea intra în reabilitare
0
Marţi, 26 februarie, Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, alături de viceprimarul Marcela, Papici au avut o întrevedere cu reprezentanţii Palatului Copiilor.
S-au purtat discuţii cu privire la finanţarea reparării cladirii şi la relocarea cadrelor didactice şi a copiilor în vechea clădire,la momentul actual aceştia desfăşurându-şi activitatea în mai multe locaţii.
De asemenea, la sediul Primăriei a avut loc şedinţa tehnico-economică ,la care au participat :primarul Dorel Coica ,şefii Serviciilor Investiţii şi SADPSP (Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Servicii Publice) din cadrul aparatului propriu al primarului.S-a discutat avizarea proiectului privind reabilitarea a 14 blocuri din Municipiul Satu Mare. Tot ieri, conducerea Primăriei a susţinut şi o serie de audienţe, la care s-au prezentat un număr de aproximativ 25 de persoane care au cerut sprijinul primarului. Problemele expuse de cetăţeni au fost ascultate şi trimise pe loc spre soluţionare serviciilor de specialitate din subordine sau direcţionate spre Instituţiile competente.