PORTRET: Alex Petruţ face Reşiţa mai frumoasă în poze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Petruţ
Alex Petruţ

Tânărul este pasionat de fotografie. A pozat toate locurile importante din oraş şi le-a dat o altă viaţă, măcar pe hârtie. Alex stă ore în şir în faţa calculatorului, până când obţine rezultatul dorit.

Tânărul a descoperit pasiunea sa pentru fotografie în urmă cu doi ani. „Fotografii făceam de multă vreme, dar erau acelea clasice, cu prietenii sau cu familia. Totul a plecat de la primul număr al unei reviste de specialitate care mi-a picat în mână. Aici am văzut câteva fotografii foarte bine făcute şi, evident, prelucrate cu mare grijă“, povesteşte Alexandru. Atunci a făcut primul pas spre fotografia profesionistă: şi-a cumpărat un aparat de calitate.
„Primul aparat a fost bunicel, cu care am început să fac poze doar ca să mă obişnuiesc cu tehnica foto. Mă documentam de prin cărţi de specialitate sau navigam pe internet. După o perioadă relativ scurtă, am reuşit să înţeleg ceva din tainele acestei arte“, îşi aduce aminte tânărul. Din cauză că un aparat foto semiprofesional este scump, Alex a decis că pasiunea lui merită o investiţie serioasă.

„Am căutat mult până am găsit modelul cu care să fac genul de poze care-mi place. La început, am stâns o sumă de bani şi am luat un SLR. Pe parcurs, am ajuns să investesc cam 2.000 de euro în aparat, dar ştiu sigur că asta este abia începutul“, spune Alex Petruţ.

Fotografii cu starea vremii

Cel mai mult îi place să pozeze lucruri pe care oamenii nu au timp să le mai vadă. „Încerc să surprind clipe inedite din viaţă. De obicei, merg mult în natură, mai ales pentru că am ocazia să fotografiez ineditul. Mă axez mult pe peisaje şi stări ale vremii“, povesteşte Alex. Ca să-şi confirme talentul, tânărul a cerut opinia specialiştilor şi chiar a participat la concursuri pe Internet. „Ca să văd ce spun oamenii de viziunea mea, am încercat să fac poze pe care le-am trimis să le vadă şi alţii. Mare mi-a fost mirarea atunci când am fost selectat cu una dintre fotografii, la secţiunea de „cea mai bună“. Îmi aduc aminte că am şi câştigat un trepied“, mai spune tânărul. Un studio clasic de fotografie se află pe lista visurilor lui Alex. „Nu pot să neg faptul că mi-ar plăcea să îmi developez fotografiile în stilul clasic. Dar preţul soluţiilor este acum mult prea mare şi parcă este prea exagerat să investesc acum în asta“, povesteşte Alex.

Cum a făcut oraşul să strălucească

În schimb, a găsit şi întrebuinţări pentru tehnologia modernă: a făcut mai multe fotografii cu locuri importante din Reşiţa pe care le-a prelucrat astfel încât detaliile urâte să dispară. „Este normal să-ţi doreşti să schimbi ceva la fotografie. Nu fac mari modificări, ci lucrez doar la unele detalii şi sunt mulţumit de rezultate“, a mai spus Alex Petruţ.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de greu este să găseşti unghiul perfect?
Depinde de ce vrei să fotografiezi. Am stat şi o oră ca să gândesc perfecţiunea unui detaliu, dar faptul că reuşeşti să imortalizezi ceea ce-ţi doreşti, este superb.

Ce îi sfătuieşti pe cei care au aceeaşi pasiune?
Să se gândească de două ori. Dacă îţi intră în sânge, investiţia poate merge la mii de euro, ceea ce nu este un lucru foarte grav, dar în această perioadă cred că este puţin mai greu.

Ce-i place
„Cel mai mult îmi place să-mi petrec timpul liber alături de prieteni şi, mai nou, mă bucur enorm atunci când pot să stau mai mult cu nepotul meu, Marco, în vârstă de numai doi ani şi jumătate”, spune Alex.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac absolut deloc invidia şi egoismul. Şi, de asemenea, mă enervează la culme oamenii care nu-şi văd de viaţa lor şi se preocupă mai mult de ceea ce fac alţii. În rest, încerc să fiu înconjurat doar de lucruri care-mi fac plăcere”, a mărturisit reşiţeanul.

Profil
Născut.  22 mai 1985, Reşiţa
Educaţie. Facultatea de Informatică, Universitatea „Titu Maiorescu“
Familie. Necăsătorit

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite