Investiţia de la zoo a fost deblocată, iar lucrările de extindere ar putea începe anul acesta
0
Primăria s-a apucat de treabă, ca să salveze banii alocaţi de Ministerul Mediului pentru parcul zoologic. Animalele de la Zoo Reşiţa mai au puţin de înfruntat lipsa de spaţiu, întrucât câştigătorul licitaţiei urmează să fie făcut public.
După ce lucrările de modernizare ale parcului zoologic au fost blocate de o contestaţie depusă de una dintre firmele participante la licitaţie, veştile sună mai bine. Contestaţia a fost retrasă, iar proiectul de extindere al Grădinii Zoologice mai are timp să se concretizeze. Asta în ideea că, dacă până la sfârşitul acestui an nu încep lucrările, Ministerul Mediului s-ar putea retrage din proiect, iar Reşiţa să piardă banii.
„Zilele acestea vom afla cine este câştigătorul licitaţiei. Lucrările vor începe cât de repede posibil“, a declarat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa. Proiectul de aproape şase milioane de lei este finanţat în procent de 75 la sută de Ministerul Mediului şi 25 la sută de municipalitate.
Uniunea Europeană a impus o mulţime de reguli care să fie respectate, atunci când vine vorba de o grădină zoologică. Cu toate eforturile, parcul zoologic de la Reşiţa nu ar mai fi putut funcţiona în condiţiile actuale.
Schimbare completă
Conform lui Dorel Ianoşi, directorul adjunct al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public Reşiţa, grădina va fi mai mare cu 3,5 hectare. „În noua formă, suprafaţa grădinii va fi de 5,5 hectare, în loc de 1,5 cât are acum”, a declarat Dorel Ianoşi. Administratorul locaţiei, Ion Meda, spune că este încântat că proiectul de modernizare intră pe ultima sută de metri şi că oamenii sunt încă interesaţi de acest parc zoologic. „Reşiţenii chiar vin să viziteze Grădina Zoologică. Cei mai mulţi vin la sfârşit de săptămână, dar este îmbucurător faptul că oamenii îşi petrec timpul liber aici“, a afirmat Ion Meda, administratorul parcului zoologic reşiţean.
Cea mai veche grădină zoologică
Grădina Zoologică „Ion Crişan“ din Reşiţa a fost înfiinţată în anul 1965, construcţia fiind realizată prin munca voluntară şi donaţii ale reşiţenilor. În prezent, în parcul zoologic din zona veche a municipiului se află 146 de animale din 25 de specii, iar atracţia principală o reprezintă un exemplar de femelă din rasa tigru bengalez.























































