Ce drepturi la despăgubiri pentru accidente de muncă şi pensie au românii care au muncit în UE
0
Avantajele apartenenţei la Uniunea Europeană şi de a fi cetăţean european se întind pe toate planurile. Astfel, dincolo de situaţiile în care putem munci şi călători liberi prin Europa, calitatea de cetăţean european ne ajută şi în situaţia neplăcută a unui accident de muncă dar ne aduce şi avantaje suplimentare la pensie dacă am muncit într-o altă ţară pe un salariu mai mare ca în România.
Avocata Isabela Ratboka spune că odată petrecut un accident de muncă sau diagnosticată o boală profesională este foarte important să anunţăm instituţia de securitate socială din ţara în care muncim.
"Este vorba de corespondentul ITMului din România (Inspectoratul
Teritorial de Muncă). Atenţie, dacă întârziem sau nu anunţăm evenimentul
exista şansa de a pierde dreptul la despăgubiri astfel că e bine să ne
informăm din timp unde îşi au sediul instituţiile în localitatea în care
muncim.
Ţara în care locuim (permanent sau temporar) răspunde de acordarea despăgubirilor în natură (îngrijiri medicale sau medicamente). În cazul în care ţara în care muncim nu este şi ţara în care ne avem domiciliul, trebuie obţinut un formular din ţara în care muncim care să ateste situaţia sau starea de sănătate cu care venim în România, ne adresăm ITM şi primim compensaţiile aici, plătite de către ţara în care am muncit, la nivelul despăgubirilor de acolo. Dacă muncitorul vătămat optează, poate rămâne şi în ţara în care munceşte pentru tratament, caz în care despăgubirile vor fi obţinute de la instituţiile locale", susţine avocata.
Isabela Ratboka spune că dacă sunteţi cetăţean român şi doriţi să vă trataţi într-o ţară a Uniunii Europene ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, în situaţia în care în ţară nu exista posibilitatea tratamentului, ITM-ul nu vă poate refuza sub nicio formă decontarea cheltuielilor dimpotrivă este obligat să vă şi sprijine în identificarea celor mai bune soluţii de tratament pentru situaţia dumneavoastră.
"Un avantaj clar al apartenenţei la Uniunea
Europeană şi al muncii într-un stat membru este dreptul la pensia
europeană care completează pensia naţională. Practic, indiferent de
perioada lucrată într-un stat membru, lucrătorul român odată pensionat
are dreptul la pensie conform perioadei şi sumelor contribuite pe durata
muncii. Un cetăţean european care munceşte într-un stat
membru cotizează la sistemele de pensii şi de asigurări sociale din ţara
şi plăteşte impozit la fel ca un cetăţean al respectivei ţări. Acest
lucru îi dă dreptul ca la împlinirea vârstei standard de pensionare din
ţara respectivă (Spania, Italia, Franta etc.) să primească o pensie
similară cu orice cetăţean spaniol sau italian, raportat desigur la
perioada muncită şi salariul încasat.
Acest lucru este
valabil şi în sens invers. Adică un cetăţean român care se mută împreună
cu copiii intr-o altă ţară din Uniunea Europeană are dreptul la pensia
din România pentru perioada muncită aici, chiar dacă, spre exemplu, nu
mai are domiciliul în ţară.
Cererea de pensionare trebuie
depusă ori în ţara în care locuiţi ori în ţara în care aţi avut ultimul
loc de muncă. Ţara în care depuneţi cererea va gestiona dosarul
dumneavoastră şi va aduna documente şi din celelalte ţări în care aţi
lucrat", declară avocata Isabela Ratboka.
Vârsta legală de pensionare diferă de la o ţară la
alta în Uniunea Europeană. Pensionarea nu se face simultan, dacă în
ţările în care aţi lucrat vârstele de pensionare diferă. Astfel, pe
măsură ce împliniţi vârstele de pensionare legale în diferite ţări, vi
se întregeşte pensia cu fracţia din ţările respective. Spre exemplu,
dacă aţi lucrat în Franţa, la împlinirea vârstei de 60 de ani (vârsta
legală de pensionare în Franţa) veţi începe să primiţi pensie de acolo
corespunzătoare perioadei muncite şi contribuţiilor plătite.
Însă, ca român, veţi începe să primiţi pensia din România doar la împlinirea vârstei de 63 de ani (vârsta legală de pensionare în ţara noastră). Doar atunci veţi avea, practic, pensia întreagă.
Atenţie, însă,
la faptul că în unele state este obligatoriu să aveţi o perioada minimă
lucrată pe teritoriul acelei ţări pentru a beneficia de pensie.
"Tocmai
de aceea este important ca atunci când munciţi intr-un stat membru să vă
interesaţi de perioadele minime de cotizare, pentru a vă putea calcula
pensia pe care urmaţi să o primiţi (spre exemplu în Germania e
obligatorie o perioada de minimum 5 ani de muncă şi cotizaţii pentru a
putea beneficia de pensie). Pe de altă parte, în baza regulamentelor
europene, este posibil ca şi o perioadă mai mică de timp să fie totuşi
luată în considerare, cumulat cu alte perioade din ţară dar astfel de
situaţii trebuie analizate punctual cu atenţie.
Tocmai
de aceea este util ca în astfel de situaţii nefericite cum sunt
accidentele de muncă sau bolile profesionale să apelaţi la un avocat
român care vă poate sprijini în toate procedurile birocratice. Totodată
şi în cazul pensiilor din alte state membre pot apărea diverse situaţii
complicate unde un avocat român (care are dreptul să vă reprezinte
inclusiv în alte state din Uniunea Europeană) vă poate sprijini să vă
reîntregiţi toate drepturile de care puteţi beneficia", mai spune avocata Ratboka.