Adio investiţii majore la şcolile din Reşiţa în 2012. Banii ajung doar pentru "cârpeli"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii şi liceenii din Reşiţa trebuie să îndure aceleaşi condiţii în şcoli, pentru că executivul nu are bani pentru proiecte majore. Bugetul Reşiţei pentru anul 2012 este de 120 de milioane de lei.

Suma este mai mare decât cea de anul trecut, însă în aceasta au fost incluse şi fondurile europene care urmează să ajungă în oraş. Problema sunt legile proaste care îngreunează bugetul local, potrivit executivului reşiţean.

„Din păcate, nu am prea avut în mare măsură ce să împărţim pentru că, repet, au apărut anumite acte normative care obligă impunerea în buget a anumitor capitole. În plus, mai sunt şi datoriile din anii anteriori, care trebuie achitate”, a precizat primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu.

Partea rea a lucrurilor este că peste jumătate din buget este repartizată deja într-o direcţie total opusă investiţiilor, care vor avea de suferit în 2012. „Salariile profesorilor şi ajutoarele sociale înseamnă jumătate din buget. Deficitar va fi în acest an capitolul investiţiilor. Sunt reparaţii care trebuie făcute”, a adăugat primarul oraşului de pe Bârzava.

Cine are de suferit
De suferit din cauza bugetului de austeritate vor avea şi elevii, pentru că nu vor putea fi aduse mari îmbunătăţiri în ceea ce priveşte condiţiile în care studiază. „În general, investiţiile la şcoli sunt de mică anvergură. Adică, vom interveni în limita strictului necesar, pentru că nu sunt fonduri pentru lucrări de amploare”, a spus viceprimarul Cristian Panfil, cel care gestionează situaţia unităţilor de învăţământ din Reşiţa.

Directorii de şcoli sunt conştienţi de ceea ce urmează şi sunt pregătiţi să îşi restrângă activitatea, ca să facă economie. „Este prioritară finalizarea lucrărilor începute anul trecut şi, în al doilea rând, vom face mici investiţii legate de mutarea Grădiniţei PN4 la Liceul «Mircea Eliade», acţiune care va duce la eliberarea a patru apartamente de pe Bulevardul Republicii nr. 1 şi reducerea totală a utilităţilor de acolo”, a spus Ioan Benga, directorul Liceului „Mircea Eliade”.

Acesta a adăugat că cei 170 de copii de la grădiniţă vor fi mutaţi la parterul liceului, unde cu costuri minime vor fi amenajate sălile de clasă. Apartamentele eliberate astfel vor fi repartizate tinerilor din oraş.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite