Vâlcea: Şedinţă de urgenţă pe tema „Balena Albastră“ convocată de prefect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul de Valcea, Radu Renga. Foto ALEX MOISE / MEDIAFAX FOTO
Prefectul de Valcea, Radu Renga. Foto ALEX MOISE / MEDIAFAX FOTO

Prefectul judeţului Vâlcea, Radu Renga, a convocat pentru luni o şedinţă de urgenţă cu reprezentanţii mai multor instituţii publice pentru a discuta despre jocul ”Balena Albastră”, măsura fiind luată în condiţiile în care autorităţile au informaţii potrivit cărora mai mulţi copii din zonă ar fi implicaţi în acest joc.

”Prefectul Radu Renga convoacă luni, 3.04.2017, ora 14.00, la sediul Instituţiei Prefectului judeţul Vâlcea, în regim de urgenţă, toţi reprezentanţii instituţiilor implicate în gestionarea apariţiei jocului-fenomen «Balena Albastră». Întâlnirea va avea loc in urma apariţiei, şi în judeţul Vâlcea, a unor asemenea cazuri”, a anunţat, sâmbătă, Prefectura Vâlcea.

Contactat telefonic, prefectul judeţului Vâlcea a declarat pentru News.ro că măsura a fost luată după ce autorităţile au primit informaţii potrivit cărora mai mulţi copii ar fi implicaţi în joc.  

”Am semnale că este posibil să fie copii implicaţi în acest joc şi atunci trebuie să luăm măsuri înainte de a se ajunge la vreo tragedie”, a spus Radu Renga.  

Presa locală a relatat faptul că un copil din comuna Olanu ar fi fost dus la spital de către părinţi cu zgârieturi pe antebraţ, prefectul judeţului spunând că autorităţile nu au stabilit încă dacă acesta este sau nu implicat în jocul ”Balena Albastră”.

Vineri, primarul comunei gălăţene Braniştea, Marian Adamache, a declarat că a aflat că şapte copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani care învaţă la şcoala din localitate şi-au provocat tăieturi pe mâini. El a spus că este vorba inclusiv despre o fată care a recunoscut că a jucat jocul "Balena albastră". Poliţiştii au deschis o anchetă pentru loviri sau alte violenţe.

Luni, un băiat în vârstă de 11 ani din judeţul Dâmboviţa s-a spânzurat, primele verificări ale poliţiştilor în acest caz indicând faptul că acesta era interesat de jocul ”Balena Albastră”.

Tot în Dâmboviţa, poliţiştii au identificat alţi şase copii, cu vârste între 9 şi 17 ani, interesaţi să participe la acest joc, poliţiştii demarând activităţi de informare preventivă cu elevii, cadrele didactice şi părinţii. 

De asemenea, cinci elevi de la o Şcoală generală din municipiul Iaşi au ajuns la spital, în 17 martie, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spuneau că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului ”Balena Albastră”, în timp ce surse din Poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz, au afirmat că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii. 

Şi poliţiştii braşoveni fac o anchetă în cazul unui tânăr de 19 ani din Codlea care s-a sinucis în urmă cu trei săptămâni, pentru a stabili dacă gestul acestuia are vreo legătură cu jocul ”Balena albastră”. O anchetă este în derulare şi în cazul unei fete de 19 ani, internată la Centrul de plasament din Codlea, care a alertat autorităţile că a primit un cod de acces pe telefonul mobil pentru a intra în acest joc.

"Balena Albastră” este un joc online lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.

Jocul impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care pot ajunge până la a se arunca de pe acoperişuri.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite