UPDATE Trafic blocat pe Valea Oltului, pe DN 7 / E 81 în urma unui carambol soldat cu două victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SMURD, Foto. Arhiva Adevaăul
SMURD, Foto. Arhiva Adevaăul

Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, pe DN 7 / E 81, a fost din nou, miercuri, 1 august, scena unui accident rutier. Două persoane au fost duse de urgenţă la spital.

Update, ora 16.35. Traficul pe Valea Oltului, în zona Tuţuleşti - Racoviţa, a fost deblocat la o oră după producerea unui carambol în care au fost implicate patru maşini şi două persoane au fost rănite.  

Update, ora 16.08 Accidentul de pe Valea Oltului a fost anunţat la ora 15.30, la 112. 

Deşi iniţial se credea că este vorba despre trei victime, dintre care doi copii, ulterior s-a revenit asupra informaţiei şi s-a specificat că doi adulţi au suferit diverse leziuni, dintre care unul foarte grave. 

Ambii pacienţi proveneau din aceeaşi maşină, din cele patru implicate în accident. Sunt soţ şi soţie, el fiind conducătorul auto. Unul a fost transportat la Spitalul Brezoi cu ambulanţa, celălalt cu SMURD-ul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea,Sandra Bălteanu, accidentul s-a produs pe fondul nerespectării unei distanţe corespunzătoare în mers. 

O maşină a oprit din cauza unei coloane, iar celelalte trei s-au lovit succesiv, una de cealaltă, toate rulând în aceeaşi direcţie. 

Banda de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu este în continuare blocată. Două echipaje de Poliţie acţionează în zonă pentru fluidizarea circulaţiei şi cercetări. 

- Ştirea iniţială-

Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, în accidentul din satul Tuţuleşti, comuna Racoviţa au fost implicate patru autoturisme. 

La ora 15.30, traficul pe DN 7 / E 81 era blocat şi în zonă a intervenit la scurt timp SMURD-ul şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. 

Vom reveni cu amănunte.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite