Râmnicu Vâlcea: Parcul Zăvoi va fi transformat în punct turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Parcul Zăvoi va fi transformat în punct turistic
Râmnicu Vâlcea: Parcul Zăvoi va fi transformat în punct turistic

Peste opt milioane de euro vor fi investiţi în actualul parc din zona centrală pentru a-l transforma în principala atracţie a celor care vor vizita Râmnicul.

Finanţarea de peste opt milioane de euro a fost aprobată ieri pentru modernizarea Parcului Zăvoi din centrul Municipiului Râmnicu Vâlcea. Zona va intra în reabilitări în perioada următoare şi se doreşte a fi transformată în principalul punct de atracţie turistică a oraşului.  Ieri aleşii locali din municipiu au aprobat şi planul de marketing al noului proiect, plan ce include modalităţile de promovare a parcului. Astfel,  grădina modernizată va fi promvată prin inermediul a 10000 de pliante ce vor fi distribuite atât în municipiu cât şi în hotelurile, localurile ori instituţiile din toate staţiunile judeţului. Scopul principal al acestei acţiuni este atragerea unui număr cât mai mare de turişti în parcul din centrul oraşului.

Alimentare cu apă şi canalizare regândită

Cele 8,3 milioane de euro vor fi investiţi, potrivit proiectului, în lucrări ample de modernizare şi restaurare a vechiului parc. „Se vor amenaja alei pietonale şi locuri de joacă pentru copii, inclusiv pentru cei cu probleme speciale. Tot în cadrul parcului vor fi construite piste pentru skateri şi rolleri dar şi zone în care se va face fittnes”, se arată în proiectul aprobat ieri de forul decizional al Râmnicului. Tot cu banii primiţi ca finanţare nerambursabulă autorităţile au de gând să monteze un sistem de alimentare cu apă potabilă prin cişmele, ce lipseşte în acest moment, dar şi toalete publice, de care se duce la fel lipsă în parc.

Latura istorică va fi păstrată

Edilii susţin că, pentru a face parcul  din Zăvoi o atracţie turistică, se va păstra, chiar maximiza, partea istorică a acestui loc. „Fântâna în faţa căreia s-a cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te române” la 29 iulie 1848  va fi reamenajată în aşa fel încat orice turist să o recunoască drept un punct de reper al parcului”, se menţionează în proiectul aprobat ieri. Sume serioase se vor investi şi în bazinul din centrul Zăvoiului, ce acum suferă din cauza infiltraţiilor şi a sistemului de canalizare vechi, ce nu mai face faţă.  Tot în cadrul proiectului se va finanţa şi inlocuirea gardului parcului cu unul din fier forjat.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite